În București, Cluj sau Timișoara nu mai este niciun loc liber la ATI. În toată țara mai sunt doar 19

În spitalele din România, luni după-amiază erau neocupate doar 19 paturi la ATI pentru pacienții cu COVID-19, iar în București, Cluj sau Timișoara nu mai este niciun pat liber, conform datelor oficiale. La nivel național sunt operaționale 1.087 de paturi ATI pentru pacienții cu COVID-19, iar autoritățile spun că dintre acestea 116 sunt paturi rezervate persoanelor cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2. „Se lucrează pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare”, mai susțin autoritățile.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că luni, la ora 14.00, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1.087 de paturi ATI destinate pacienților COVID-19. Dintre acestea, 116 sunt paturi rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2 (obstetrică-ginecologie, neonatologie, cardiologie).

Potrivit datelor oficiale, la nivel național sunt libere la acest moment 19 paturi ATI pentru pacienții COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2.

În București – unde sunt avizate de DSP 237 de paturi ATI COVID – nu mai sunt paturi libere la acest moment.

Situație paturi ATI neocupate destinate pacienților COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale:
Arad – 1
Brașov -5
Constanța – 1
Iași – 3
Sibiu – 3
Tulcea – 5
Vaslui – 1
Autoritățile susțin că „se lucrează pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare”.

„Menționăm faptul că în procesul de operaționalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt și confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienți prezintă afecțiuni grave ce pot constitui comorbidități și sunt expuși unui risc mult mai mare”, adaugă sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *