În spitalul în care pacienții și-au pierdut vederea din cauza infecțiilor nosocomiale, șefii au rămas fără funcții

Şeful secţiei de Oftalmologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Miercurea-Ciuc şi asistenta-şefă a secţiei au fost revocaţi din funcţie, după ce 14 pacienţi operaţi de cataractă senilă au dezvoltat o inflamaţie a globului ocular, în urma infectării cu bacteria Pseudomonas aeruginosa, ulterior trei dintre ei pierzându-şi vederea la ochiul operat, anunță Agerpres.
Anunţul a fost făcut, miercuri, într-o conferinţă de presă de preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, care a precizat că decizia a fost luată de Comitetul Director al SJU, „forul de conducere operativă al spitalului”.După revocarea din funcţie a şefului secţiei de Oftalmologie, dr. Bodó Pál, şi a asistentei-şefe, Comitetul Director a început demersurile pentru scoaterea celor două posturi la concurs.

Potrivit lui Borboly, Comitetul Director „a reorganizat secţia de Oftalmologie pentru noi circuite”, a început demersurile pentru reautorizarea blocului operator, a cărui activitate a fost sistată de Direcţia de Sănătate Publică şi a solicitat Comisiei de Etică a spitalului să facă verificări în acest caz.

De asemenea, preşedintele CJ a menţionat că s-a întrunit şi Consiliul de Administraţie al SJU şi a luat mai multe decizii, cum ar fi reluarea activităţii blocului operator, în acest sens urmând să fie alocate fonduri din bugetul judeţean „pentru acele reparaţii sau modificări care sunt necesare”.

Borboly a ţinut să puncteze faptul că cel mai important lucru pentru el îl reprezintă bolnavii „care au suferit şi suferă” şi pe care încearcă să îi susţină „în toate felurile în care este posibil omeneşte şi instituţional”.

Preşedintele CJ Harghita a adăugat că un alt obiectiv al său îl reprezintă redeschiderea blocului operator de la secţia de Oftalmologie.

Întrebat dacă ia în calcul încetarea contractului managerului SJU Miercurea Ciuc, dr. Konrad Judith, Borboly a spus că aşteaptă mai multe răspunsuri din partea spitalului, după care va lua decizia corespunzătoare, dar a subliniat că „pacienţii sunt cei mai importanţi”.

„Am pus mai multe întrebări, la care aşteptăm răspunsul, pentru că din mânecă nu se poate lua o decizie. Aşadar, după ce vom primi aceste răspunsuri, vom lua decizia corespunzătoare”, a afirmat Borboly Csaba.

Preşedintele CJ Harghita a mai precizat că toate informaţiile pe care le-a furnizat jurnaliştilor provin de la Corpul de Control al instituţiei pe care o conduce, care a început verificările în acest caz, dar ancheta nu este încă finalizată.

Un număr de 14 pacienţi care au fost operaţi de cataractă senilă la mijlocul lunii ianuarie la secţia de Oftalmologie a Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc au dezvoltat endoftalmită (o inflamaţie a globului ocular), la şase dintre ei fiind identificată bacteria Pseudomonas aeruginosă, iar 13 dintre ei au fost reoperaţi.

Trei dintre pacienţii reoperaţi şi-au pierdut vederea la ochiul operat, iar la şase vederea s-a deteriorat, în vreme ce în cazul a cinci pacienţi vederea nu s-a deteriorat, ci s-a deteriorat în mică măsură.

În acest caz, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Harghita a aplicat amenzi în valoare totală de 30.000 lei. La secţia de Oftalmologie au fost sancţionate şase persoane, inclusiv asistenta-şefă şi şeful se secţie, cuantumul total al amenzilor fiind de 26.000 lei, iar la structurile cu atribuţii în activitatea de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale au fost sancţionate cinci persoane, amenzile totale fiind de 4.000 lei, fiind aplicate şi trei avertismente.

Şefa DSP Harghita, Dr. Tar Gyogyi, a declarat că s-au constatat „severe probleme de respectare a măsurilor de sterilizare”, iar procedurile, chiar dacă existau, nu erau respectate.

De asemenea, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi neglijenţă în serviciu.

Sursa infecţiei nu a fost identificată, nici în urma anchetei DSP şi nici în a celei efectuate de Serviciului de Supraveghere şi Prevenţie a Infecţiilor Asociate Asistenţei Medicale din SJU Miercurea-Ciuc, dar se bănuieşte că bacteria a fost adusă de un pacient din afara spitalului şi manipulată de personalul secţiei de Oftalmologie, deficienţa în sterilizare ducând la această situaţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.