În timp ce colegii lui ameninţă cu blocarea sistemului: Poliţist reţinut după ce a fost prins că divulga informaţii secrete şi aranja anchete
Ofițerii de poliție judiciară ai DGA Botoşani au făcut percheziții la Poliția Botoșani pentru că ar fi primit bani pentru nu fi cercetat furtul unui telefon, dar şi pentru că ar fi divulgat informații secrete unui jurnalist de la o publicație locală.
Potrivit Direcției Generale Anticorupție (DGA) – Serviciul Județean Anticorupție Botoşani, ofițerii de poliție judiciară, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, au percheziționat domiciliul agentului, dar şi sediul Poliției municipiului Botoșani – Biroul de Investigații Criminale, unde, într-un birou, își desfășoară activitatea un agent de poliție judiciară cercetat în cauză.
Perchezițiile s-au făcut într-o cauză penală având ca obiect infracțiuni de corupție, abuz în serviciu și divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.
„În cursul lunii ianuarie 2023, inculpatul, agent de poliție în cadrul IPJ Botoșani – Poliția municipiului Botoșani – Biroul de Investigații Criminale, a acceptat promisiunea de dare de mită făcută de către o persoană fără calitate specială, suspect în cauză, care i-a oferit o sumă de bani, cu privire la cercetările unei fapte de natură penală, respectiv furtul unui telefon mobil pe care aceasta a sesizat-o. Din cercetări a rezultat faptul că, în aceste împrejurări, agentul de poliție nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu. Totodată, în perioada noiembrie 2022 – mai 2023, agentul de poliție a furnizat unui jurnalist de la o publicație locală, informații secrete de serviciu sau nepublice, informații care, ulterior, au fost publicate în articole de presă, fiind afectate interesele și activitatea IPJ Botoșani. Totodată, în aceeași perioadă i-a divulgat unei alte persoane, fără calitate specială, faptul că este cercetată în cadrul mai multor dosare penale ce se află pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani”, transmite, miercuri, DGA.
Se fac cercetări pentru luare și dare de mită
Față de agentul de poliție judiciară s-a mai reținut faptul că, în calitate de agent de poliție judiciară, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu intenție, procurându-le astfel unor persoane beneficii nepatrimoniale reprezentate prin eludarea răspunderii penale și contravenționale.
Se fac cercetări cu privire la activitatea infracțională a altor două persoane, fără calitate specială, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și complicitate la dare de mită.
Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani a emis ordonanță de reținere față de agentul de poliție, pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca joi să fie sesizată instanță de judecată cu privire la luarea de măsuri preventive față de acesta. Dosarul penal a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani ca urmare a sesizării din oficiu a ofițerilor DGA Botoșani.