În timpul vizitei sale la Washington, Viorica Dăncilă a fost cazată într-un hotel deţinut de Trump
Premierul României Viorica Dăncilă a fost cazată într-un hotel care aparţine preşedintelui SUA, Donald Trump, în timpul vizitei sale la Washington pentru a participa la la Conferinţa Comitetului Americano-Israelian pentru Politici Publice (AIPAC). Potrivit WNYC, Dăncilă este primul lider de guvern care a ales să se cazeze în hotelul respectiv în ultimul an.
Jurnaliștii americani scriu că şederea premierului în hotelul respectiv este dovada că Donald Trump continuă să facă afaceri cu oficiali străini şi că riscă să încalce mai multe măsuri anti-corupţie din Constituţie.
Dăncilă a fost observată în incinta hotelului vineri seara, fiind încojurată de un grup de aproximativ opt persoane, şi se îndrepta către un lift, care funcţionează doar prin intermediul cheilor primite de către cei cazaţi. WNYC notează că premierul român a fost văzută din nou duminică seara, „puţin după ora 18.00”.
WNYC subliniază nu se ştie câte camere au fost rezervate de către Dăncilă, care a fost preţul sau cine a plătit şi că Ambasada României în Washington nu a răspuns întrebărilor jurnaliştilor. Anul trecut, Consulatul Român din Chicago a sărbătorit Ziua Naţională tot într-un Trump Hotel.
Faptul că Viorica Dăncilă este cazată în International Trump Hotel reprezintă o ultimă dovadă ca organizația lui Trump continuă să facă afaceri cu oficiali străini. Astfel de plăți pot încălca prevederile anticorupție din Constituție, care îi interzic președintelui să accepte cadouri sau recompense de la guverne straine, scrie sursa citată.
Ultimul lider străin care a fost cazat la hotelul lui Trump a fost fostul prim-ministru al Malaeziei, Najib Razak, în septembrie 2017.
Trump încă deține hotelul prin intermediul unei companii din care poate retrage bani oricând vrea. Avocații lui Trump au respins ideea ca vizitele oficialilor străini la hotel ar putea fi considerate drept „recompense”, susțiând însă că este un „schimb convenabil” care nu este prevăzut în Constituție.
Trump se confruntă cu câteva acțiuni în justiție pe tema „recompenselor”, intentate de procurorul general din DC și Maryland, de oficiali ai Partidului Democrat și de o organizație neguvernamentală.
Organizația Trump a promis să doneze toate profiturile provenite de la guverne străine către guvernul SUA. Din februarie 2019, compania a dat Departamentului Trezoreriei peste 340.000 de dolari, însă nu a explicat cum calculează acest profit.