Înainte să ajungă pe bătrânul continent, Trump îi pune pe jar pe europeni

Președintele american Donald Trump sosește peste 10 zile în Europa pentru a participa la summit-ul NATO de la Bruxelles, dar are programate și o vizită în Marea Britanie, unde va fi primit inclusiv de regina Elisabeta a II-a, și o întrevedere cu omologul său rus, Vladimir Putin, pe teren neutru, pe 16 iulie, la Helsinki. Dar înainte și-a trimis buzduganul. Ultimele declarații ale sale au pus pe jar cancelariile europene.

Duminică, preşedintele american Donald Trump a comparat practicile comerciale ale Uniunii Europene cu cele ale Chinei, într-un interviu difuzat duminică.
„Uniunea Europeană face, probabil, la fel de mult rău ca şi China, doar că ea este mai mică“, a declarat Trump pentru Fox News. Europenii „au avut în ultimul an un excedent comercial de 151 miliarde de dolari. Şi, în plus, noi cheltuim o avere cu NATO pentru a-i proteja“, a continuat el.

„Este teribil ceea ce ne-au făcut“, a apreciat miliardarul. „Tuturor ne place Uniunea Europeană într-un anumit fel“, dar aceste ţări „ne tratează foarte rău. Ele ne tratează foarte nedrept“, a adăugat șeful Casei Albe. „Am fost acolo cu mulți ani în urmă, adică părinții mei s-au născut în Uniunea Europeană, îmi plac aceste țări, Germania, Scoția, sunt încă acolo în regulă“, a mai spus Trump. Această remarcă a atras ironia presei europene care a ținut să-l taxeze și să-i atragă atenția că UE nu exista în vremea părinților săi.

Întrebat dacă ar fi oportun să facă mai degrabă un front comun cu aliaţii SUA împotriva Chinei, preşedintele a răspuns negativ. Europenii „nu vor produsele noastre agricole. Cu toată sinceritatea, ei au agricultorii lor şi vor să-şi protejeze agricultorii. Dar noi nu îi protejăm pe ai noştri“, a spus liderul american. În ceea ce privește UE, el a mai evocat piaţa auto, indicând mărcile germane: „ noi nu putem să facem să intre acolo maşinile noastre“.
Bizară pare și informația care a apărut acum după întâlnirea din aprilie, de la Casa Albă, între preşedintele american Donald Trump și omologul său francez Emmanuel Macron. Trump i-ar fi sugerat lui Emmanuel Macron să părăsească Uniunea Europeană şi să încheie un acord bilateral de liber-schimb cu Statele Unite, scrie „Washington Post“.

Săptămâna trecută, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, i-a avertizat pe liderii UE să se pregătească pentru „cele mai pesimiste scenarii“ din cauza preşedintelui Statelor Unite ale Americii, subliniind că dezacordurile care marchează relaţia transatlantică depăşesc cu mult războiul comercial.

State membre NATO, atenționate

Cu emoție este așteptat și summit-ul Alianței Nord-Atlantice de la Bruxelles . Trump a trimis, săptămâna trecută, o scrisoare pe un ton ameninţător Belgiei şi altor şase state membre UE care fac parte din NATO, în care le cheamă la ordine cu privire la angajamentul de a-şi creşte cheltuielile militare. Celelalte state europene sunt Germania, Italia, Spania, Portugalia, Luxemburgul şi Olanda. Scrisori similare au fost trimise premierilor Norvegiei şi Canadei, potrivit unei surse diplomatice. Fiecare scrisoare este personalizată şi semnată de către Donald Trump, a precizat pentru AFP o sursă diplomatică.

Donald Trump îşi îndeamnă aliaţii să-şi respecte angajamentul asumat în 2014, la summitul NATO din Ţara Galilor, de a aloca 2% din produsul lor intern brut cheltuielilor militare, până în 2024. La recentul summit G7 din Canada, președintele SUA le-a spus omologilor săi occidentali că Alianţa Nord-Atlantică este „la fel de rea ca NAFTA“, acordul de liber schimb nord-american pe care el ameninţă să-l modifice.

Summit-ul Putin-Trump îi îngrijorează pe aliați

Aliații SUA, mai ales cei din estul Europei, sunt neliniștiți și în privința summit-ului Trump-Putin , din 16 iulie, de la Helsinki. Preşedintele american a lăsat deschisă posibilitatea ca Statele Unite să recunoască anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia.

A dat acelaşi răspuns şi la întrebarea dacă ar putea renunţa la sancţiunile impuse Rusiei ca urmare a anexării şi a explicat că scopul primului său summit cu preşedintele rus Vladimir Putin este de a îmbunătăţii relaţiile cu Rusia, care se află într-o criză similară cu cea din timpul Războiului Rece.

Întâlnirea nu este văzută cu ochi buni de aliaţi ai SUA care doresc să-l izoleze pe Putin, cum ar fi Marea Britanie sau Ucraina, care privesc cu suspiciune apropierea dintre Trump şi Putin.

Kremlinul a anunţat luni că peninsula Crimeea, pe care a anexat-o de la Ucraina în 2014, este o parte inseparabilă a Rusiei şi nu va fi unul dintre subiectele discutate la summit-ul dintre preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american, Donald Trump, scrie Reuters.

Putin este dispus să accepte compromisuri în legătură cu oricare altă subiect, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Trump și Putin vor discuta despre relaţiile dintre SUA şi Rusia şi „alte probleme de securitate naţională”, conform unui comunicat al Casei Albe.

Analiștii se întreabă cui folosește aceste declarații ale liderului de la Casa Albă și spun că cel mai mult Kremlinului care a pus umărul din greu, prin dezinformare, propagandă şi cumpărarea de politicieni, la ascensiunea populismelor şi extremismelor în Europa.

Alt tip de negocieri

Șeful diplomației americane a încercat să explice ieșirile din ultima vreme ale lui Trump, spunând că ceea ce face președintele SUA este un nou tip de politică și negociere. Mike Pompeo a asigurat că președintele american nu tinde să demonteze ordinea mondială liberală, ci doar încearcă să o „restarteze“. Potrivit lui Pompeo, Trump își provoacă intenționat aliații pentru a-i determina să accepte reformele propuse de Washington.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *