Încă 14 români evacuați din Afganistan cu un avion militar al MApN

14 români, care așteptau de dimineață să fie preluați, și 4 bulgari au fost evacuați în cursul zilei de vineri de pe aeroportul internațional din Kabul, în condiții de siguranță, cu Aeronava C-130 Hercules a Forțelor Aeriene Române, informează Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Externe.

Ulterior, aeronava a aterizat la Islamabad și l-a preluat și pe cetățeanul român evacuat în cursul dimineții de 20 august pentru a fi transportat spre țară. Primul cetățean român evacuat în ziua anterioară a decis să plece deja din Islamabad cu un zbor de linie. De la Islamabad, aeronava va face deplasarea spre România.

Cei 14 cetățeni români sunt angajați ai unei companii de securitate cu activități în Afganistan. Ei ajunseseră în incinta aeroportului dimineață.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *