Încă un deputat părăsește barca lui Daddy: Dragnea este un lider NEFAST!

Nici n-au trecut 24 de ore de când deputatul PSD Georgian Pop a plecat de la PSD la Pro România că, iată, un alt deputat social democrat părăsește barca lui Liviu Dragnea. Partidul pierde încă un parlamentar. Oana Silvia Vlăducă deputat PSD de Dâmbovița trece la Pro România.

„Sunt membră a Partidului Social Democrat de peste 20 de ani. Am aderat la un grup politic cu care m-am simțit compatibilă din punct de vedere al valorilor și principiilor declarate. Mi le-am asumat, la rândul meu, le-am respectat și promovat cu fidelitate. În atâția ani, nu de puține ori, viața mea personală s-a confundat cu munca în acest partid. Nu mă plâng. Aici am cunoscut oameni de foarte mare valoare, aici mi-am făcut prieteni adevărați și trainici, am lucrat cu lideri de la care am putut învăța enorm. Munca mea a fost răsplătită și le mulțumesc tuturor.
Din păcate, foarte multe dintre valorile pentru care am aderat la PSD acum două decenii și-au încetat valabilitatea de când partidul a intrat în zodia nefastă a unui lider nefast. În atare condiții, am avut de cumpănit cu privire la parcursul de urmat și am hotărât să mă alătur lui Victor Ponta și Pro România! Nu e deloc ușor să o iau de la capăt, dar sunt puternică și nu mă feresc de muncă. Așa am crescut de mică și așa am înaintat în viață”, a scris Oana Silvia Vlăducă, pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *