Încă un greu din Justiție rămâne fără titlul de doctor după ce a plagiat lucrarea: L-a avut coordonator pe Tudorel Toader

Procurorul Codruț Olaru rămâne fără titlul de doctor în drept, după ce Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis, joia trecută, că teza acestuia este plagiată „grosier”, scrie PressOne.

Olaru, care este membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), și-a susținut public lucrarea științifică în 2013, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), sub coordonarea actualului rector Tudorel Toader – fost ministru al Justiției în perioada 2017-2019.

Înainte de ședința Consiliului General al CNATDCU în care urma să se decidă menținerea sau retragerea titlului său de doctor, Codruț Olaru a încercat să blocheze emiterea unui verdict printr-o acțiune deschisă în instanță împotriva CNATDCU și a Ministerului Educației.

Mai mult, Olaru le-a cerut ministrului Educației Sorin Cîmpeanu și președintelui CNATDCU Ioan Aurel Pop clasarea sesizării asupra căreia CNATDCU urma să se pronunțe, pe motiv că în martie 2020 primise – pe o altă sesizare – verdict de neplagiat.

Acțiunile întreprinse de Olaru au avut loc în plină procedură CNATDCU de analiză a sesizării – imediat după ce comisia de experți în științe juridice a stabilit, la 8 aprilie, că acuzația de plagiat este întemeiată; dar înainte de întrunirea Consiliul General al instituției, care urma să decidă prin vot, pe baza raportului experților, menținerea sau retragerea titlului.

Procurorul Codruț Olaru primise în primăvara lui 2020 un verdict de neplagiat lipsit de orice credibilitate de la vechiul CNATDCU, care și-a încheiat activitatea în luna mai 2020.

Însă sesizarea de plagiat din octombrie 2020, a cărei analiză a încercat Olaru să o blocheze luna trecută, indica suspiciuni de plagiat noi, neanalizate anterior.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.