Încasările la buget scad constant, Ministerul Finațelor ia în calcul o amnistie fiscală

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat vineri că ministerul pe care îl conduce are în lucru un un proiect de amnistie fiscală și că acesta va fi discutat la nivelul Guvernului și al Coaliției în perioada imediat următoare.
„Amnistia fiscală e un subiect pe care îl avem în lucru la Ministerul de Finanțe. E un posibil mecanism pentru a stimula partea de economie românească. Este în lucru un astfel de mecanism. Vom discuta în următoarele zile la nivelul Coaliției și Guvernului pentru a vedea dacă o astfel de măsură poate fi aplicată”, a declarat, vineri, Eugen Teodorovici.
Joi, ministrul Finanțelor a declarat că ideea unei amnistii fiscale este „foarte bună” și poate fi luată „în calcul” de ministerul pe care îl conduce. „Ideea aceasta strecurată în discursul domului președinte, de posibila amnistie, chiar îi multumesc, este o idee foarte bună pe care să o luăm în calcul. Ca subiect, nu față de domnul președinte (Klaus Iohannis – n.r.), vă dați seama, dar un astfel de procedeu s-a mai aplicat în economie cu efecte foarte bune pentru economie și bugetul de stat”, a argumentat Teodorovici.
Încasările la bugetul de stat se situează, după primul trimestru, sub nivelul programat, gradul de realizare a programului trimestrial fiind de 95,5%. Scăderi semnificative față de program s-au înregistrat la încasările din impozitul pe profit (95,2%), încasările din impozitele şi taxele pe proprietate (95,8%), încasările din TVA (91,4%), încasările din accize (87,6%).
De asemenea, sumele primite de la Uniunea Europeană aferente proiectelor finanțate atât din cadrul financiar 2007-2013, cât și din noul cadru financiar 2014-2020, încasate în trimestrul I al anului 2018, au reprezentat 0,5% din PIB, prezentând un grad de realizare faţă de nivelul programului trimestrial de încasări de doar 63,1%.