Începe măturarea nababilor de la stat: Sute de angajaţi, daţi AFARĂ!

415 salariați de la Regia Națională a Pădurilor – Romsilva vor primi luni deciziile de concediere, anunță Federația Sindicatelor din Silvicultură Silva.
Din cei 415 salariați, 223 sunt muncitori, majoritatea direct productivi și 192 sunt personal TESA, din care, 144 personal silvic. Sindicatele au contestat în instanță, la Tribunalul București, încă din luna noiembrie 2021, Hotărârea Consiliului de Administrație, prin care s-a aprobat Metodologia de gradare a unităților și subunităților Romsilva, în acest moment fiind două procese pe rol.
De asemenea, sindicatele au protestat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, solicitând conducerii ministerului, în repetate rânduri, stoparea procedurii de concediere. Totodată, sindicatele au cerut și sprijinul Ministrului Muncii și Solidarității Sociale pentru sistarea concedierilor, precizează sindicatul, într-un comunicat, care adaugă că inclusiv Prim-Ministrul Guvernului României, domnul Nicolae Ionel Ciucă, a fost informat, încă din luna decembrie 2021, despre situația de la Romsilva și i-a fost solicitată intervenția pentru stoparea concedierii celor 415 angajați, cu ocazia ședinței Consiliului Național Tripartit, organizată în data de 13.01.2022, la Palatul Victoria.