INCREDIBIL După un an de anchetă, Parchetul din Suceava NU a descoperit nici acum cine a furat chivotul sfânt din Sinagoga mare din Siret

Se împlinește un an de când Parchetul din Suveava investighează fără rezultat sustragerea chivotului sfânt (Aron Kodeș) din Sinagoga mare din Siret. Este vorba de altarul sinagogii restaurat după 2016. După restaurare, s-a constat că originalul a fost înlocuit cu o copie. Apoi, piesa originală a fost descoperită pe site-ul unei case de licitații din Israel, unde a fost vândută cu 50.000 de dolari. Vezi aici.

FOTO: chivotul sfânt furat din Sinagoga mare din Siret, Suceava; SURSA: moreshet-auctions.com

Piesa aparține patrimoniului iudaic, datează din secolul al XIX-lea şi măsoară 5,4 metri înălţime. Denumirea de chivot (Aron Kodeş) revine spaţiului din sinagogă unde sunt păstrate sulurile Legii (Tora), în amintirea Arcei Legământului, pierdută ca urmare a distrugerii Templului din Ierusalim (anul 70 d. Hr.).

FOTO: detaliu chivotul sfânt furat din Sinagoga mare din Siret, Suceava; SURSA: moreshet-auctions.com

Chivotul Legământului este realizat din lemn de salcâm, poleit cu aur, la care se adaugă un capac din aur masiv, având la capete doi heruvimi, de asemenea din aur. Conform religiei iudaice, odată cu apariţia Tablelor Legii, Dumnezeu a poruncit ca păstrarea acestora să se asigure în ceea ce numim Chivotul Legământului, Chivotul Sfânt sau Aron Kodeş. Sinagoga din Siret este unul dintre cele mai vechi lăcaşe de cult evreieşti din nordul Moldovei, fiind construită în 1840.

Ce spune Parchetul.

Investigația se desfășoara de aproape 1 an, in rem, pentru furt. Ancheta in rem înseamnă că există o faptă comisă și se fac cercetări pentru identificarea și stabilirea autorilor.

FOTO: Răspuns al Parchetului Tribunalului Suceava la o solicitare de presă

Ce spun reprezentanții Comunității evreiești, specialiștii și polițiștii.

Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic a depus anul trecut o plângere penală la Poliţia Siret, semnalând că a fost înlocuit Chivotul Sfânt al Sinagogii din Siret cu o replică. Piesa originală era placată cu aur. „După verificările făcute de urgenţă, inclusiv cu ajutorul unui expert, rezultă că există diferenţe între Aron Kodeş-ul original şi cel existent în prezent în Sinagoga din Siret. Concret, expertul a afirmat că se poate susţine că piesa prezentă acum în Sinagogă este o altă piesă decât cea originală”, declara în februarie anul trecut Federaţia Comunităţilor Evreieşti

“Toate sinagogile au acest Aron Kodeș. Este locul central din fiecare sinagogă evreieasca. Este cel mai vechi şi cel mai important element religios. Lada e făcută din lemn de salcâm, placată cu aur şi cu doi heruvimi”, declara și profesorul Sorin Golda, preşedintele comunităţii evreilor din Suceava.

“Răul a început în momentul în care a fost dus la restaurare. A fost dus fără să fie evaluat şi astfel nu a putut fi şi clasat. A doua oară s-a încălcat legea când, dacă a fost scos din ţară, şi a fost scos fără să ne ceară acordul. Avea nevoie de un certificat de export. A fost furat”, declara la începutul anchetei și Aurel Buzincu, director al Direcţiei pentru Cultură Suceava.

“Sunt oameni care iubesc nu din punct de vedere spiritual aceste obiecte, ci din punct de vedere material. Nu ştiu dacă noi, ţara noastră, suntem o sursă de asemenea material, dar problema cred că este la nivel european”, a explicat pentru ProTV Gheorghiță Vasile Serafim, pictor de artă sacră.

Comisar şef de poliţie Claudiu Mainov, de la Direcţia de investigaţii criminale, Serviciul pentru protejarea patrimoniului cultural naţional din cadrul IGPR a declarat, de asemenea, pentru ProTV: “Sunt furturi rare în sensul că se execută la comandă, pentru aşa ceva trebuie să ai o piaţă de desfacere. Când au mai fost recuperate icoane ne-am dat seama că plecau spre teritoriul estic al Europei, respectiv Ucraina, Republica Moldova”

Pe site-ul Poliţiei Române sunt sute de opere de artă și obiecte de cult furate şi cărora nu li s-a mai dat de urmă, de la icoane şi evanghelii, la statuete şi potire, ba chiar şi un clopot de 60 de kg.

Potrivit raportului de activitate al Parchetului general pe anul 2018, aproape 22 la sută din numărul inculpaților trimiși în judecată în acel an au fost pentru infracțiuni contra patrimoniului, adică 12.600.

FOTO: statisică a Parchetului general privind inculpații trimiși în judecată pentru infracțiuni contra patrimoniului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *