Incredibil!  Iată cum se  justifică  Baranga,  în  fața judecătorilor,  pentru  falsificarea  diplomei de bacalaureat

Fostul  șef  al  Oficiului  pentru Combaterea Spălării  Banilor,  Laurențiu Baranga,  a declarat,  în  fața  judecătorilor,  cu  privire  la  faptul că  și-a  falsificat  diploma de  bacalaureat, că  gestul a fost un moment de scăpare în viață, o decizie neinspirată.  Se  pare că explicația sa a  prins,  pentru că  magistrații au motivat arestarea la domiciliu prin faptul că Baranga a recunoscut fapta și și-a exprimat regretul pentru prejudiciu și au  respins   cererea  procurorului de  arestare  preventivă.

„Cu privire la acuzațiile aduse declar faptul că a existat un moment în viața mea când am avut un moment de scăpare, luând o decizie neinspirată, constând în aceea că prin intermediul unei persoane al cărei nume nu mi-l amintesc am reușit să obțin o diplomă de bacalaureat din care să rezulte că am urmat cursurile liceale și am obținut diploma de bacalaureat. Menționez că acea persoană m-a asigurat de faptul că obținerea diplomei de bacalaureat va fi legală, întrucât urmasem cursurile liceale de 2 ani și o școală profesională”, a spus Baranga, în fața anchetatorilor, ca declarație de inculpat, potrivit motivării la arestarea la domiciliu,precizează mediafax.ro.

Baranga recunoaște, potrivit documentului citat, că nu a urmat cursurile de 4 ani ale liceului, așa cum reiese din documentul depus la dosar, dar spune că nu a vrut să inducă în eroare instituțiile de învățământ cu care a avut relații contractuale.

„Celelalte diplome dobândite ulterior sunt obținute pe merit”, spune Baranga, arătând că e de acord să acopere prejudiciul cauzat.

Judecătorul arată, în motivarea arestării la domiciliu, că Baranga a avut o conduită procesuală sinceră, a recunoscut faptele, și-a exprimat regretul față de prejudiciul de imagine adus instituțiilor angajatoare și și-a manifestat intenția de a face toate demersurile necesare pentru a acoperi prejudiciul produs în cauză.

În plus, spune judecătorul, nu există niciun indiciu că Baranga ar exercita presiuni asupra persoanelor vătămate sau ar încerca să realizeze o înțelegere frauduloasă cu acestea și nici nu ar urmări să se sustragă urmăririi penale.

Mai mult, judecătorul de drepturi și libertăți apreciază  și  faptul că,  înainte să devină suspect în cauză, Laurențiu Baranga și-a dat demisia din funcția de director al Oficiului Național de Prevenire și Combaterea Spălării Banilor, ceea ce este considerat, de către instanță, dovadă de regret și de încercare de protejare a imaginii instituțiilor angajatoare. Instanța constată și că Laurențiu Baranga a colaborat cu organele judiciare.

Laurentiu Baranga, fostul șef al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB), acuzat de înșelăciune, după ce și-ar fi falsificat diploma pentru a ocupa funcții publice, a fost arestat la domiciliu, duminică.

El a demisionat în 8 octombrie, cu câteva zile înainte, din funcție, iar demisia a fost înaintată la Ministerul Finanțelor Publice.

„Persoana în cauză este cercetată pentru inducerea și menținerea în eroare a mai multor instituții publice, prin depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate și care ulterior au fost desființate de către instanțele judecătorești competente”, au spus reprezentanții Poliției Române.

Polițiștii precizează că, în baza documentelor de studii falsificate, persoana cercetată, respectiv Laurențiu Baranga, a ocupat o funcție importantă în cadrul unei instituții publice, activează în cadrul unor instituții de învățământ superior, iar în prezent deține o funcție publică de rang înalt.

Prejudiciul reclamat până în prezent este de peste 640.000 de lei, reprezentând indemnizațiile brute încasate de la unii angajatori, urmând a fi completat în funcție de întregul material probator ce se va administra în cauză.

Laurențiu Baranga a fost numit în funcția de președintele Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor în 4 septembrie.

ORNISS a făcut plângere penală pe numele lui Laurențiu Baranga pentru înșelăciune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *