Indonezia cere ajutor internațional pentru pentru salvarea și aprovizionarea sinistraților din insula Sulawesi
Indonezia a cerut astăzi ajutor internațional pentru salvarea și aprovizionarea sinistraților din insula Sulawesi în urma cutremurului de vineri și valurilor tsunami care au făcut cel puțin 844 de morți. Președintele Joko Widodo a spus că salvatorii au nevoie stringentă de echipament greu pentru scoaterea supraviețuitorilor dintre dărâmături iar populația locală – de combustibil și alimente.
Oficialii indonezieni avertizează că numărul persoanelor decedate ar putea să crească, vicepreşedintele Jusuf Kalla afirmând că ar putea fi „mii” de morţi.
Preşedintele indonezian Joko Widodo a autorizat acceptarea de „ajutor internaţional” pentru situaţii de urgenţă, a declarat Thomas Lembong, şeful Comisiei de Coordonare a Investiţiilor Naţionale.
Uniunea Europeană a transmis că a alocat o tranşă iniţială de 1,5 milioane de euro ca ajutor umanitar de urgenţă, iar Statele Unite au anunţat că sunt pregătite să participe la eforturile de salvare.
Nugroho Budi Wiryanto, un oficial de rang înalt din cadrul agenţiei indoneziene pentru căutare şi salvare în caz de dezastre, a declarat că lipsa utilajelor grele afectează eforturile de găsire a victimelor.
Un centru comercial din oraşul Palu, capitala provinciei Sulawesi centrală, a fost parţial distrus de seism şi tsunami. Echipele de salvare continuă să caute cu disperare supravieţuitori, însă şansele de a găsi pe cineva în viaţă sunt tot mai mici după trei zile de la seism.
Echipele de salvare au descoperit recent doi supravieţuitori sub dărâmături după prăbuşirea unui hotel de şapte etaje din Palu. Se crede că mai mulţi atleţi, inclusiv doi cetăţeni sud-coreeni, s-ar putea afla prinşi în runiele hotelului.
1.200 de deţinuţi au evadat din trei închisori
Un număr de 1.200 de deţinuţi au evadat din trei închisori din Indonezia, profitând de haosul creat după seismul care a lovit vineri insula Sulawesi, a anunţat luni guvernul de la Jakarta, potrivit AFP.
O reprezentantă a Ministerului Justiţiei indonezian, Sri Puguh Utami, a precizat că un număr mare de deţinuţi au reuşit să părăsească închisorile suprapopulate din oraşele Palu şi Dongala, situate în vestul insulei Sulawesi.
”Sunt sigur că ei au evadat întrucât se temeau că vor afectaţi de cutremur. Este evident o chestiune de viaţă sau de moarte pentru deţinuţi”, a declarat Sri Puguh Utami.
O groapă uriașă, săpată pentru victime
pe un deal de lângă orașul Palu, voluntarii au săpat o groapă de 100 de metri lungime, pentru a îngropa morții. Groapa ar fi fost inițial prevăzută pentru 300 de cadavre, dar ulterior au fost date instrucțiuni să se pregătească o zonă pentru 1.300 de victime, relatează AFP.
Echipele de intervenţie nu au reuşit încă să ajungă în localităţile izolate de seism. Zeci de persoane sunt prinse sub dărâmături în oraşul Palu şi aşteaptă să fie recuperați.
Salvatorii le-au dus apă şi alimente, însă nu i-au putut elibera deocamdată din cauza replicilor. În plus, vorbim de sute de răniți, iar 17.000 de oameni şi-au pierdut locuinţele.
Un localnic a surprins momentul în care oraşul Palu a fost lovit de tsunami. Valuri de aproape şase metri au măturat construcţiile fragile de pe plajă, apoi şi-au continuat ofensiva distrugătoare pe uscat.
Imagini înregistrate de o dronă arată dezastrul lăsat în urmă de tsunami şi de cutremurul cu magnitudinea de 7,5 pe scara Richter care au lovit insula Sulawesi. Pe o fâşie lungă de coastă nu au rămas în picioare decât palmierii.
Mai multe clădiri, inclusiv un hotel, s-au făcut una cu pământul. Iar operaţiunea de salvare a debutat greoi. Disperaţi, mii de supravieţuitori încearcă, în haosul general, să găsească informaţii despre cei dragi – daţi dispăruţi.
“Nora mea e dispărută. Uitaţi o poză cu ea şi fiul meu. Eram pe plaja Talise, ea are o tarabă acolo. M-am dus să o caut, dar nu am găsit-o.”
Câteva localităţi de coastă sunt, în continuare, rupte de lume, de unde şi temerea că bilanţul morţilor va urca fulgerător când salvatorii vor ajunge acolo.
Tom Howells, directorul organizaţiei Salvaţi Copiii: “Cea mai mare problemă e că nu avem acces peste tot. Agenţiile umanitare încearcă să ajungă în localităţile cele mai afectate. Donggala e una dintre ele.”
Tot mai mare este şi disperarea celor care şi-au pierdut locuinţele şi aşteaptă, adesea în adăposturi sau sub cerul liber, să primească alimente şi apă.
“Casa noastră a fost distrusă, n-am putut salva nimic din ruine. Cu fiul şi mama mea. Pe ea au luat-o apele, însă a reuşit să se urce într-un pom în timpul tsunamiului, împreună cu ceilalţi copii ai mei.”
Seismul din 28 septembrie a avut 7,5 grade, ridicând valuri de șase metri înălțime, care au lovit orașul Palu de pe litoral cu o populație de 350 de mii de locutori. Crucea Roșie estimează că au fost afectate de catastrofa naturală peste 1,6 milioane de persoane.