Inspecţia Judiciară a găsit-o vinovată pe procuroarea care a târât-o pe Sorina prin curtea asistentei maternale și a înaintat acțiunea către CSM

Inspecţia Judiciară (IJ) a exercitat acţiunea disciplinară faţă de Maria Antoaneta Piţurcă, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pentru manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu şi exercitarea funcţiei cu rea-credinţă …dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni- abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit.a) şi t) teza I din Legea nr. 303/2004, se precizează într-un comunicat al instituției.

Inspectorii judiciari spun că manifestările procurorului Piţurcă Maria Antoaneta din 21 iunie 2019, derulate cu prilejul efectuării unei percheziţii domiciliare, constând în agresarea fizică şi psihică a unei minore de 8 ani, prin târârea efectivă a acesteia pe asfalt, de la domiciliul asistenţilor maternali şi până la maşina organelor judiciare, în condiţiile în care aceasta s-a opus luării sale cu forţa, plângând şi ţipând întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a).

A rezultat totodată că procurorul Piţurcă, în cadrul instrumentării unei cauze penale, a efectuat o percheziţie domiciliară autorizată de judecătorul de drepturi şi libertăţi în vederea ridicării de bunuri şi înscrisuri, cu încălcarea gravă a unor dispoziţii procedurale şi cu depăşirea cadrului legal stabilit de instanţă, procedând la preluarea minorei din locuinţa fostei asistente maternale şi încredinţarea acesteia părinţilor adoptivi sub pretextul ca aceasta să fie dusă la IML Craiova pentru a fi supusă unei examinări medicale dispuse de procuror şi pusă în executare fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de dispoziţiile Codului de procedură penală, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit. t) teza I.

Acţiunea a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la angajarea răspunderii procurorului în cauză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *