La „sugestia” ministrului Justiției, Inspecţia Judiciară îi verifică pe procurorii care anchetează violențele de la mitingul din 10 august
Procurorii care anchetează violențele ce au avut loc în Piața Victoriei, la mitingul din 10 august, au intrat în vizorul Inspecției Judiciare și sunt subiectul unor verificări. Cercetările îi vizează pe prim-procurorul Parchetului Militar, Ionel Corbu, și pe procurorul Ciprian Pârlog. Acesta din urmă s-a și aflat în Piața Victoriei în timpul mitingului din 10 august.
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, luni dimineață, că numai Inspecția Judiciară poate stabili dacă procurorul Ionel Corbu, de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, s-a antepronunțat spunând că „actele de agresiune exacerbate nu se justificau”.
„Mă întrebați dacă s-a antepronunțat sau nu. Dacă nu cumva este o abatere de la deontologia profesională sau de la regulile procesuale, numai Inspecţia Judiciară poate da un răspuns”, a declarat Tudorel Toader, citat de Mediafax, întrebat cum i se par declarațiile procurorului Ionel Corbu, referitor la ancheta privind intervenția jandarmilor.
Reacția ministrului vine după ce, miercuri, procurorul, care s-a ocupat până luni de caz, a declarat că, deși potrivit documentelor analizate existau indicii privind amploarea violențelor ce aveau să se petreacă la protest, după părerea sa, nu sunt justificate acțiunile violente ale jandarmilor.
„Există elemente și indicii doveditoare privitor la amploarea evenimentelor ce urmau să se desfășoare sau să aibă loc. În opinia mea, sub nicio formă, acte de agresiune exacerbate nu se justificau, atâta vreme cât existau multiple modalități de estompare a unor demersuri care urmau să degenereze”, a spus Ionel Corbu.