Insula grecească Evia nu scapă de dezastre naturale. După incendii, au apărut furtunile violente

O furtună a lovit duminică insula Evia din Grecia unde a provocat inundaţii şi a întrerupt circulaţia pe mai multe căi rutiere, la câteva săptămâni după incendiile care au făcut ravagii în nordul insulei, informează AFP.

Furtuna, numită Atena de serviciile elene de meteorologie, a provocat „daune foarte importante” reţelei rutiere din apropierea localităţilor costiere Agia Anna şi Psaropouli, a declarat un reprezentant al autorităţilor locale, citat de televiziunea de stat ERT, transmite Agerpres.

„Zeci de case au fost inundate, torenţii au ieşit din matcă, cu toate că precipitaţiile au durat doar câteva ore. Este un semn că ne aşteaptă o iarnă foarte grea”, a spus George Kelaiditis.

Incendiile forestiere au devastat insulele Evia şi Rodos în iulie şi august, precum şi regiunile Atena şi Peloponez.

În total, în perioada 29 iulie – 12 august, 100.874 de hectare de păduri de pini şi plantaţii de măslini au fost mistuite de flăcări în Grecia, conform calculelor efectuate de AFP cu ajutorul datelor de la Sistemul european privind incendiile forestiere (EFFIS). Trei persoane şi-au pierdut viaţa în aceste incendii.

Grecia, obişnuită cu lunile fierbinţi de vară, a fost afectată în acest an de cel mai grav episod de caniculă din ultimele trei decenii, notează AFP.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *