Ioan Niculae s-a predat poliției și va fi dus la penitenciar

Patronul grupului Interagro, Ioan Niculae, dat în urmărire națională de Poliția Română după ce a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la 5 ani de închisoare cu executare pentru cumpărare de influenţă, instigare la evaziune fiscală şi instigare la spălare de bani, a ajuns în România vineri după-amiază și urmează să fie încarcerat.

El a venit cu o cursă din Italia, fiind așteptat de către polițiști, care ar urma să îl ducă în penitenciar. La această oră, pe Aeroportul Otopeni au loc formalitățile, el aflându-se în custodia autorităților.

Ioan Niculae ar urma să fie dus la Penitenciarul Rahova.

​Patronul grupului Interagro, Ioan Niculae, dat în urmărire națională de Poliția Română după ce a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la 5 ani de închisoare cu executare pentru cumpărare de influenţă, instigare la evaziune fiscală şi instigare la spălare de bani, a ajuns în România vineri după-amiază și urmează să fie încarcerat.

El a venit cu o cursă din Italia, fiind așteptat de către polițiști, care ar urma să îl ducă în penitenciar. La această oră, pe Aeroportul Otopeni au loc formalitățile, el aflându-se în custodia autorităților.

Ioan Niculae ar urma să fie dus la Penitenciarul Rahova.

Joi seară, omul de afaceri a fost dat în urmărire națională de Poliția Română după ce a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la 5 ani de închisoare cu executare. Ulterior, el a susținut, la Antena 3, că se află în Italia, internat într-o clinică și că vineri se va întoarce în țară.

Ioan Niculae, a fost condamnat definitiv, joi, de Curtea de Apel Bucureşti la 5 ani închisoare cu executare pentru cumpărare de influenţă, instigare la evaziune fiscală şi instigare la spălare de bani. În acelaşi dosar, Gheorghe Bunea Stancu, fost preşedinte al Consiliului judeţean Brăila şi fost preşedinte al PSD Brăila, a fost achitat pentru trafic de influenţă.

Iniţial, Ioan Niculae primise la Tribunalul Bucureşti, în noiembrie 2018, o condamnare de 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare, pedeapsă mărită la 5 ani de Curtea de Apel Bucureşti în urma admiterii apelului DNA.

Judecătorii au mai dispus interzicerea în cazul lui Ioan Niculae, pe o perioadă de 3 ani, a exercitării unor drepturi civile, după ce acesta iese din închisoare: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi acţionar, asociat sau administrator al unei societăţi comerciale, scrie Agerpres.

În acelaşi dosar, Nicoleta Mariana Toncea (soţia lui Ioan Niculae, preşedinte Interagro la data faptelor) a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la evaziune fiscală şi complicitate la spălare de bani, iar Viorel Bărac (director general al Interagro) a primit 3 ani şi 6 luni închisoare pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.

CAB a menţinut hotărârea instanţei de fond pe latură civilă privind obligaţia SC Interagro SA de a plăti o amendă penală de 150.000 lei, iar SC Libarom Agri SRL o amendă penală de 250.000 lei, în cazul ultimei firme fiind dispusă şi dizolvarea judiciară.

În plus, judecătorii au decis confiscarea de la Ioan Niculae, Viorel Bărac şi Nicoleta Toncea (actuală Niculae), precum şi de la societăţile Interagro SA, Intervitt SRL, Libarom Agri SRL şi SC Mike Trading&Investment a câte 3.543.833 lei.

Magistraţii au luat act că prejudiciul creat părţii civile ANAF, în sumă de 11.438.169 lei, a fost recuperat prin compensare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.