Iohannis anunţă crearea unui nou vaccin pentru Omicron

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat înaintea reuniunii de la Consiliul European că una din temele de discuţie o reprezintă un nou vaccin anti-covid, care să ajute în combaterea tulpinii Omicron. Klaus Iohannis a mai declarat că va cere liderilor europeni să nu exagereze cu restricţiile în ceea ce priveşte tranzitul de mărfuri în cadrul UE.

Președintele României, Klaus Iohannis, a susţinut o declarație de presă înaintea participării la reuniunea Consiliului European.

„Vom avea discuţii aplicate, există o îngrijorare larg răspândită, legată de Omicron. Vom discuta ce putem face în comun şi cum vom obţine un vaccin nou, pregătit pentru a combate această nouă formă a virusului. Este foarte clar pentru toată lumea că doar vaccinarea poate să oprească răspândirea acestei pandemii. Sunt teme complicate şi sper să ajungem rapid la o concluzie cum obţinem acest vaccin nou, cum va fi achiziţionat. Voi avea grijă să cer să nu se exagereze cu măsurile de restricţie, când vine vorba de traficul de mărfuri în cadrul UE”, a transmis Iohannis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.