Iohannis a anunțat că va lua după Paști decizia în ce o privește pe Laura Kovesi

 

Președintele Klaus Iohannis a declarat vineri, la Bruxelles, unde participă la reuniunea Consiliului European, că decizia în privința propunerii de revocare din funcție a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi, va fi luată mai degrabă după Paști și că o va explica printr-o declarație publică.

„Cu certitudine, la momentul potrivit voi lua o decizie. Pot acuma să vă spun că această decizie nu va fi luată înainte de sărbători, ci mai degrabă după Paști. Cum va suna această decizie voi explicita într-o declarație publică, pe care o voi face la momentul respectiv. Dar, cu siguranță, în luarea deciziei mă voi inspira din toate documentele care îmi sunt puse la dispozție și de o parte, și de cealaltă parte”, a declarat președintele Iohannis.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a solicitat revocarea Laurei Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef al DNA în baza unui raport care conține 20 de puncte. Luna trecută, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a făcut publică Hotărârea nr. 52 din data de 27 februarie, prin care a dat un aviz negativ propunerii formulate de ministru.

Potrivit legii, avizul CSM are caracter consultativ, decizia aparținându-i președintelui României.

 

 

Sursa foto: AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *