IOHANNIS, #BOICOT LA PROPRIUL ELECTORAT
Când secțiile de votare se vor fi deschis la referendumul pentru redefinirea căsătoriei, se împlinesc 42 de zile de când președintele Klaus Iohannis a răspuns ultima dată unor întrebări pe teme de politică internă. În tot acest timp, am asistat la nenumărate intervenții publice ale liderilor coaliției, în frunte cu Liviu Dragnea, care pun la îndoială mersul justiției, dreptul la proteste libere, funcționarea unor instituții fundamentale ale statului și, finalmente, chiar parteneriatele strategice ale României și apartenența noastră la Uniunea Europeană.
Ai crede că despre toate acestea șeful statului ar avea ceva de spus. Klaus Iohannis nu a fost niciodată vreun comunicator entuziast, dar absența sa din peisajul public intern în ultima lună depașește chiar și limitele consacrate. Explicația pe care o livrează pe surse apropiații Cotroceniului ține de un pragmatism cinic: președintele evită să răspundă întrebărilor la zi pentru că nu dorește să fie confruntat pe tema controversată a referendumului. Orice student în anul I la Științe Politice știe că o intervenție în acest sens, de orice natură ar fi ea, va fi comentată și interpretată în fel și chip și va nemulțumi inevitabil pe cineva. Prin urmare, Klaus Iohannis se abține, îi traduc apropiații săi tăcerea. Dar o face oare cu folos? Sau va ajunge să deconteze absența aproape totală de pe scena publică într-o perioadă atât de tulbure și complicată, în care multă lume simte nevoia unui lider cu viziune și autoritate, care să sancționeze măcar, dacă nu să stopeze derapajele puterii?
Cu atât mai mult cu cât, chiar și in această muțenie ermetică, Iohannis lasă din nou o portiță deschisă pragmatismului cinic: președintele nu vorbește despre referendum, dar va merge la vot, ca un cetățean responsabil care își exercită un drept fundamental. Cum ar veni, să se dea câte ceva, puțin, ca să ajungă la toată lumea: tăcerea celor care boicotează referendumul, prezența la vot (ambiguă, pentru că apropiații nu au transmis pe surse și cum va vota șeful statului, iar el nu a lămurit niciodată ce crede despre revizuirea Constituției) celor care il susțin. Calculul strategilor prezidențiali este, într-adevăr, pragmatic, dar cam rudimentar si are două erori majore.
- Referendumul nu este un scrutin ca oricare altul. Clauza de prezență necesară pentru validare transformă mersul la vot într-o opțiune, mai ales când una dintre tabere a ales drept strategie boicotul. Indiferent că în cabină va pune ștampila pe DA sau pe NU sau că își va anula votul, punând buletinul de vot în urnă, președintele se plasează de partea susținătorilor referendumului. Cum o parte semnificativă din electoratul său este fix în partea opusă a baricadei, Iohannis va avea dificultăți foarte mari să își explice decizia. Mai mult, e greu de presupus că pe viitor, indiferent cum se va încheia referendumul, va putea să evite la nesfârșit să dea un răspuns la întrebarea: Și totuși, cum ați votat?
- Dincolo de întrebarea de fond, referendumul pentru redefinirea familiei ridică multe alte controverse și semne de întrebare. Felul iresponsabil în care guvernul a lăsat breșe largi pentru fraude electorale, tonul isteric pe care tabăra pro (inclusiv în PNL, partidul lui Iohannis) a făcut campanie, consecințele ireparabile pe care narațiunile retrograde si agresive de acum le vor avea in societate și chiar propagarea retoricii antioccidentale și antieuropene sunt aspecte pe care președintele țării este obligat să le ia în seamă și să le confrunte. Iohannis nu doar că le ignoră, dar le și girează prin prezența sa la vot, anunțată deocamdată pe surse.
E greu de anticipat acum ce consecințe va avea referendumul după ce votul se va fi încheiat. Mulți văd deja premisele unor dosare penale pentru fraude electorale, pesimiștii prevăd o fractură gravă în societate și startul pentru un val de măsuri iliberale împotriva femeilor și a minorităților. E cu atât mai paradoxal că un președinte care lucrează intens la imaginea sa de european atașat valorilor liberale occidentale a ales să tacă în toată această dezbatere. Dintr-un pragmatism simplist concentrat exclusiv pe obținerea celui de-al doilea mandat, Klaus Iohannis își abandonează pas cu pas toate nișele de electorat care l-au făcut președinte. Și aici e, de fapt, cea mai mare eroare din strategia prezidențială a tăcerii: nu ia în calcul că, învățând să strige și să se apere singuri, în stradă, pentru că de la Cotroceni nu vorbește nimeni pentru ei, acești oameni nu mai pot și nu mai vor să se mulțumească cu răul cel mai mic. Și până la alegerile prezidențiale de anul viitor s-ar putea să caute altceva.