Iohannis cere noului CSM să respingă orice imixtiuni politice!

Președintele Klaus Iohannis a susținut joi, 5 ianuarie, un discurs cu ocazia ședinței de constituire a noului Consiliu Superior al Magistraturii, organizată la Facultatea de Drept a Universității București. Președintele a afirmat că noul CSM se va confrunta cu marea provocare a crizei resursei umane din magistratură și a făcut apel la noii membri ai Consiliului să denunțe orice imixtiune politică.

„Începutul oricărui mandat, cu atât mai mult al unuia care privește o autoritate de rang constituțional, reprezintă un prilej de evaluare, de reflecție, un moment zero pentru proiectarea și construirea unei viziuni.

Radiografia ultimilor ani este una complexă. Cu toate provocările majore ale acestor ani, instituțiile statului român au găsit totuși resursele și puterea pentru a consolida parcursul democratic al țării.

Societatea civilă, politicienii onești și magistrații au vorbit și au acționat în spiritul valorilor societății în care vrem să trăim, iar România a făcut progrese.

Le mulțumesc membrilor Consiliului Superior al Magistraturii care își încheie mandatul pentru toate eforturile făcute și pentru dedicarea lor în îndeplinirea misiunii constituționale.

Democrațiile consolidate au găsit, prin arhitecturile lor constituționale și practicile instituționale, un echilibru între independența indispensabilă oricărui sistem judiciar modern și responsabilitatea celor chemați să aplice legea.

Nu uitați că judecătorii și procurorii, colegii dumneavoastră, v-au învestit cu încredere pentru următorii șase ani și că este important ca dialogul despre problemele sistemului judiciar, despre performanțele sau neajunsurile din instanțe și parchete, despre intențiile de reformă să nu se rezume doar la perioada premergătoare alegerilor.

Contactul permanent cu sistemul judiciar vă va oferi mereu imaginea de ansamblu de care aveți nevoie pentru îndeplinirea cu succes a noilor responsabilități.

Stimați membri ai CSM,

Deschiderea față de societate, preocuparea constantă față de problemele sistemice transmise de justițiabili, de magistrați sau de ceilalți actori care contribuie la înfăptuirea actului de justiție, absența oricăror influențe politice și o atitudine proactivă sunt caracteristicile performanței în protejarea binelui public.

Reușita activității dumneavoastră și un răspuns prompt și adecvat la problemele sistemului judiciar depind și de capacitatea de a prelua aceste semnale venite dinspre societate sau dinspre profesioniștii dreptului.

Începeți mandatul cu o listă întreagă de provocări cu care se confruntă sistemul judiciar. Poate cea mai importantă este cea a resurselor umane, cu implicații directe asupra celerității și a calității actului de justiție.

Dumneavoastră vă revine sarcina gestionării rapide și echilibrate a carierei judecătorilor și a procurorilor, pentru a evita o criză a sistemului judiciar. Societatea așteaptă transparență, integritate și profesionalism de la membrii sistemului judiciar.

De la finalul anului trecut, România are un nou cadru legislativ pentru statutul magistraților, organizarea sistemului judiciar și organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii.

Reforma legilor justiției a fost o reformă îndelung discutată și asumată de România, inclusiv în dialogul cu partenerii noștri externi.

Pachetul legilor justiției asigură acum un cadru clar, pentru ca sistemul judiciar să funcționeze în parametri optimi și să vă sprijine în activitatea pe care o desfășurați.

Nu trebuie să uităm că reforma în domeniul judiciar s-a realizat și cu sprijinul societății civile. Modernizarea și creșterea calității actului de justiție nu ar fi fost posibile fără implicarea acesteia, fără cetățeni care să ceară constant standarde mai înalte, o funcționare mai bună a sistemului sau care să nu ezite să atragă atenția când au sesizat derapaje.

Ca orice lege, și aceste legi sunt perfectibile. Ele trebuie să țină pasul cu realitatea socială și să răspundă nevoilor societății. Am încredere că vă veți implica activ în modernizarea sistemului judiciar, printr-un dialog constant și o cooperare loială cu celelalte instituții ale statului.

Vă încurajez să luați atitudine de fiecare dată când independența justiției este pusă în pericol prin încercări de imixtiuni politice.

Sunteți mediatori ai intereselor din sistemul judiciar și vă revine misiunea, deloc ușoară, de a urmări mereu interesul public și binele cetățenilor, beneficiarii actului de justiție.

La finalul anului trecut a fost anunțată ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare, ceea ce reprezintă categoric un succes, dar și un imbold pentru continuarea reformelor în vederea unei justiții cât mai performante și independente, în care românii să aibă deplină încredere.

Ridicarea MCV a fost rezultatul eforturilor continue și susținute ale tuturor celor care și-au asumat de-a lungul anilor reforme reale și au promovat permanent lupta împotriva corupției, statul de drept, precum și apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.

În același timp, rămâne responsabilitatea sistemului judiciar și a clasei politice de a urmări constant dezideratul unei justiții moderne, independente și eficiente.

Doamnelor și domnilor,

Vă aflați la început de drum, în primul an al mandatului dumneavoastră. Unitatea Consiliului Superior al Magistraturii și un mod constructiv de colaborare, cu valorificarea experienței fiecăruia, sunt esențiale pentru îndeplinirea misiunii care v-a fost încredințată.

Societatea și sistemul judiciar așteaptă de la cei chemați să garanteze independența justiției o abordare matură, înțeleaptă, cu bună-credință, fără partizanat. Încrederea în sistemul judiciar se construiește prin fiecare decizie justă, prin abordări înțelepte și o comunicare adecvată.

O societate democratică se construiește în fiecare zi, prin efortul tuturor, iar dumneavoastră nu sunteți doar profesioniști ai dreptului, ci și repere pentru societate.

Veți avea în Președintele României un partener de dialog instituțional şi un susținător ferm al independenței justiției, al modernizării sistemului judiciar, al protejării drepturilor şi libertăților cetățenilor, precum şi al continuării luptei împotriva corupției.

Vă mulțumesc și vă doresc mult succes în noul mandat!”, a afirmat Iohannis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *