Iohannis, discuţii cu Biden la Summitul B 9: Suntem încă puternici şi uniţi

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, miercuri, la Varşovia, alături de președintele polonez, Andrzej Duda, la reuniunea extraordinară a Formatului Bucureşti 9 (B9), avându-i ca invitaţi pe preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, şi pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a informat Administraţia Prezidenţială.

Summitul B9 se desfășoară în contextul împlinirii unui an de la declanșarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, la 24 februarie 2022, și are ca obiectiv continuarea coordonării dintre Aliații de pe Flancul Estic al NATO și SUA, pe fondul provocărilor de securitate generate de război.

Președintele SUA, Joe Biden, a promis represalii dure la adresa Rusiei în cazul unui atac asupra vreunui stat NATO. Biden spune că de la al Doilea Război Mondial o țară nu a mai fost atacată. Discuțiile de la Summitul B9 vizează și anunțul făcut de Rusia privind sistarea participării la Tratatul START privind înarmarea nucleară.

„Avem aliați puternici. Domnule secretar NATO, ați făcut treabă bună. Marcăm un an de la invadarea Ucrainei și suntem încă puternici și uniți. Flancul NATO și cel Estic sunt bine păzite. Când am vorbit cu președintele Zelenski acum două zile, am confirmat că împărțim același țel. Susținem refugiații ucraieni. Vrem să le oferim acces la condiții decente. Vom apăra fiecare centimetru al NATO. NU e vorba numai de Ucraina, ci de toată lumea. De la al Doilea Război mondial nu s-a mai întâmplat ca o țară să fie invadată cum a fost Ucraina”, a spus Biden.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *