Iohannis, mesaj pentru moldoveni: Nu sunteţi singuri!
Preşedintele Klaus Iohannis a avut un mesaj pentru cetăţenii din Republica Moldova, în discursul său susţinut la, joi la cea de-a doua reuniune a Comunităţii Politice Europene: „nu sunteţi singuri!”. Şeful statului a adăugat că procesul de consolidare a Republicii Moldova înseamnă şi consolidarea rezilienţei strategice a Europei.
„Îmi face o deosebită plăcere să particip la acest al doilea Summit al Comunităţii Politice Europene, cu atât mai mult cu cât ne aflăm aici, în Republica Moldova. Ceea ce este ilustrativ pentru vocaţia europeană a Republicii Moldova şi pentru seriozitatea eforturilor de reformă dedicate aderării sale la Uniunea Europeană. De asemenea, demonstrează concentrarea atenţiei asupra întregii Vecinătăţi Estice şi a regiunii Mării Negre. Trebuie să fim din ce în ce mai conştienţi de provocările geostrategice la adresa unor ţări precum Ucraina şi Republica Moldova. Doresc să profit de această ocazie pentru a saluta prezenţa Preşedintelui Zelenski, astăzi. Domnule Preşedinte, suntem uniţi şi solidari în sprijinul puternic pentru Ucraina şi poporul său care sunt, în continuare, ţinta atacurilor nemiloase ale Rusiei”, a afirmat Klaus Iohannis la evenimentul de joi, din Republica Moldova.
El a mai spus că „agresiunea militară împotriva Ucrainei constituie cea mai disruptivă perioadă de după Războiul Rece”.
„Ne revine responsabilitatea, în calitate de Comunitate a statelor democratice europene, să răspundem acestui moment istoric şi să îi susţinem pe cei mai vulnerabili dintre noi. Aceste state au ales calea democraţiei pentru a-şi proteja independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială, susţinând valorile care au stat mereu la baza luptei noastre pentru libertate şi democraţie. În acest context, doresc să salut eforturile conducerii de la Chişinău pentru gestionarea a două provocări majore: prima vizează procesul de reforme necesare pentru integrarea în Uniunea Europeană, iar a doua vizează combaterea ameninţărilor hibride prin care se urmăreşte compromiterea stabilităţii şi a rezilienţei”, a mai spus preşedintele Iohannis.
Acesta a reiterat că ţara noastră a oferit sprijin Republicii Moldova şi a amintit, în acest sens, despre Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova, lansat de România alături de Franţa şi Germania.
„România a oferit sprijin crucial pentru gestionarea acestor provocări: prin oferirea de expertiză în afaceri europene, pentru a accelera procesul de reforme şi a iniţia negocierile de aderare la UE, în acest an; prin acordarea de asistenţă financiară şi sectorială substanţială. Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova, lansată de România alături de Franţa şi Germania, noul regim de sancţiuni adoptat de Uniunea Europeană cu primele listări de persoane care au acţionat împotriva stabilităţii statului şi noua Misiune de parteneriat a UE în Republica Moldova sunt alte exemple concrete ale sprijinului nostru”, a mai precizat şeful statului.
El a avut un mesaj pentru cetăţenii din Moldova: „nu sunteţi singuri!”.
„Aşadar, doresc să le transmit un mesaj tuturor cetăţenilor Republicii Moldova: nu sunteţi singuri! Uniunea Europeană şi ceilalţi parteneri sunt aici, pentru Republica Moldova. Consolidarea Republicii Moldova înseamnă şi consolidarea rezilienţei strategice a Europei. Ceea ce trebuie să facem este să oferim sprijinului nostru mai multă vizibilitate pentru cetăţenii Republicii Moldova. Este important ca ei să constate o îmbunătăţire concretă a vieţii lor zilnice. Acesta este un element crucial pentru o poveste de succes a Republicii Moldova”, a mai afirmat preşedintele Klaus Iohannis.
Şeful statului i-a transmis preşedintelui Volodimir Zelenski că Summitul trebuie să reafirme sprijinul ferm şi de neclintit pentru Ucraina, pentru a învinge agresiunea rusească.
„Dragi colegi, dragă domnule preşedinte Zelenski, Summitul nostru trebuie să reafirme cu putere sprijinul nostru de neclintit pentru Ucraina şi cetăţenii săi pentru a învinge agresiunea rusească şi a reclădi o pace bazată pe principiile Cartei ONU. Acest Summit trebuie să fie, totodată, o expresie a capacităţii noastre comune de a promova pacea, stabilitatea şi democraţia în Europa şi dincolo de Europa”, a conchis Klaus Iohannis.