Iohannis: Riscăm să ne întoarcem în anii ’90!

Președintele Klaus Iohannis critică prevederile proiectului de OUG privind activitatea de cercetare-dezvoltare, publicat pe site-ul Ministerului Cercetării și Inovării, considerând că anumite modificări pot conduce la întoarcerea României la nivelul anilor ’90.

„Așa cum a fost deja subliniat de reprezentanți ai cercetătorilor și ai mediului universitar, proiectul conține prevederi care pun în pericol calitatea și independența cercetării din România și riscă să blocheze procesele de europenizare și internaționalizare ale acesteia, cu impact negativ asupra performanței în inovare și asupra competitivității economice și bunăstării sociale”, se arată într-un comunicat la Administrației Prezidențiale.  

Șeful statului critică eliminarea organismele care se ocupau anterior de managementul finanțării pe bază de competiție a proiectelor de „Este total neclar rolul pe care consiliile naționale de cercetare, dezvoltare și inovare îl vor mai juca. Întreg demersul de politizare a managementului cercetării va împiedica de facto și afilierea la instituții europene care grupează agențiile independente de finanțare a cercetării, cum este, de exemplu, Science Europe, și va face imposibile colaborările de tip joint-calls / joint-programmes cu agențiile independente de finanțare a cercetării, dezvoltării și inovării din alte țări”, se arată în comunicat. 

„Pentru actualul Guvern, performanța în cercetare nu reprezintă o prioritate! Astfel, Ordonanța menține doar programul de finanțare NUCLEU și anulează finanțările instituționale de performanță, renunțându-se la evaluarea internațională. Mai mult, prin facilitarea acordării directe de fonduri către instituții (publice și private deopotrivă), se reduce transparența alocării fondurilor pentru proiecte individuale de cercetare, principiu-cheie în finanțarea pe bază de merit a activității de cercetare științifică”, se mai precizează în document. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *