Iohannis și Cîțu, întâlnire de URGENȚĂ

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Florin Cîţu participă, miercuri, la ceremonia militară şi religioasă de înmânare a Drapelului de luptă Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”.

”Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central ”Dr. Carol Davila” va primi miercuri, 15 septembrie, de la Preşedintele României, Klaus Iohannis, Drapelul de luptă, în cadrul unei ceremonii militare şi religioase care va avea loc de la ora 11.00”, a transmis Ministerul Apărării.

Ceremonia va avea loc la sediul Ministerului Apărării Naţionale.

Decretul de acordare a Drapelului de luptă Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” a fost semnat recent de preşedintele României, cu prilejul împlinirii a 190 de existenţă a unităţii medicale militare.

La ceremonie va lua parte preşedintele Klaus Iohannis, dar şi premierul Florin Cîţu şi ministrul Apărării, Nicolae Ciucă.

„Aniversarea a 190 ani de la emiterea decretului de înfiinţare a Spitalului Militar Central, de către Spătarul Alexandru Ghica, este un moment de bucurie care se cuvine a fi împărtăşit cu tot ceea ce numim, astăzi, generic, societate românească modernă, pentru că această instituţie medicală a fost în permanenţă racordată cu tot ceea ce a presupus frământare şi evoluţie, cultură şi progres. De aici au plecat izvoare de tradiţie, de la oameni cu viziune, determinare, profesionalism şi excelenţă academică”, a transmis general de brigadă medic Florentina Ioniţă-Radu, comandantul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *