Ipocrizie, numele mic al UDMR. Kelemen ironizează Opoziţia şi critică Puterea, dar se abţine la vot

Preşedintele UDMR Kelemen Hunor a declarat joi, în plenul reunit în care se va vota moţiunea de cenzură, că invitată Opoziţia la o coaliţie pe care să o conducă UDMR, formaţiune care va propune şi varianta de premier, dacă ceilalţi lideri nu au o persoană pregătită.

„Nu e un argument să nu arătaţi scris pe hârtie şi asumat pentru anii următori. Un precedent există. A făcut aşa ceva USL în 2012, ne-au dat jos de la guvernare. Nu ne-a picat bine nici mie nici ţării. Stimaţi colegi, ar fi nevoie de un program de guvernare, de viziune şi un premier asumat. Ar fi bine nu numai pentru Opoziţie, dar şi pentru coaliţia de guvernare, poate ar înţelege colegii din arcul guvernamental că nu poţi să faci prin forţă”, a fost mesajul lui Kelemen Hunor pentru Opoziţie citat de Mediafax.

Liderul UDMR a venit şi cu o propunere către liderii Opoziţiei.

„Vin cu o propunere provocatoare: n-aţi reuşit să produceţi un program alternativ de guvernare în doi ani, şi vă propun să pregătim împreună. Dar ca să nu vă uitaţi strâmb şi cu gelozie unii la alţii, să facem sub coordonarea noastră. Vom pregăti un document în februarie, martie, aprilie, aşa, când vine vremea moţiunii de cenzură din sesiunea de primăvară, să nu vă prindă iar nepregătiţi. Şi dacă nu veţi avea un nume de prim ministru până la următoarea moţiune, vă vom propune noi la momentul potrivit. Poate aşa va creşte şansa d-voastră de a prelua guvernarea, dacă într-adevăr vă doriţi acest lucru. Altfel, toată lumea va fi convinsă că, de fapt, vă convine această situaţie. PSD guvernează, voi arătaţi cu degetul spre UDMR şi vă prefaceţi că sunteţi în opoziţie, mai faceţi câte o poză cu doamna Dăncilă şi aşteptaţi cu nerăbdare anul de graţie 2020”, a mai spus Kelemen Hunor.

Preşedintele UDMR Kelemen Hunor l-a criticat dur pe ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, pentru măsurile fiscale anunţate, spunând că ţara nu este laborator de experimentare şi a anunţat măsuri pentru care nu au existat consultări.

„Bugetul pe anul 2019 nu este gata. Vă întrebăm şi noi: de ce? ce aşteptaţi? De ce lăsaţi ţara şi autorităţile locale cu câteva zile înainte de anul nou să nu aibă posibilitatea de a implementa proiectele pentru anul viitor. Şi încă ceva: acest proiect de ordonanţă de urgenţă, care, la modul general, vrea să reglementeze câteva chestiuni fiscale şi nu numai, iarăşi cu câteva zile înainte de sfârşitul anului, schimbă multe prevederi fiscale, inventează noi taxe, pune la colţ un sistem întreg din economie, aruncă în aer bursa de valori, economia şi mai ales aruncă în are speranţa. Fără consultare, fără explicaţii, fără pregătire îmi este greu să înţeleg ce raţionament vă conduce. Aţi creat un şoc şi un haos uriaş cu riscuri imense”, a declarat Kelemen Hunor.

„Doamnă premier: poate reuşiţi să-l convingeţi pe ministrul de finanţe că ţara nu este un laborator de experimentare a tuturor ideilor trăsnite. Dacă am vota împotriva moţiunii, am lăsa falsa impresie că toate aceste chestiuni semnalate sunt în regulă, dar de fapt nu sunt!”, a mai spus liderul UDMR.

Uniunea Democratică a Maghiarilor se abţine joi de la votul în cazul moţiunii de cenzură.

 

Sursa foto: libertatea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *