IRAN – mărul discordiei?

Decizia din 8 mai 2018 a președintelui Trump, aceea de a anunța ieșirea S.U.A. din acordul nuclear cu Iranul, a generat importante și rapide „replici” pe plan internațional.

Chiar a doua zi, premierul israelian, Beniamin Netanyahu, a avut o întrevedere la Moscova cu proaspăt realesul Vladimir Putin. La scurt timp de la plecarea lui Netanyahu de la întrevedere au început ostilitățile la frontiera israeliano-siriană, ostilități ce vizează bazele iraniene din Siria. Agențiile de presă au reflectat atât varianta israeliană a evenimentelor, potrivit căreia forțele iraniene din Siria au lansat 20 de rachete asupra pozițiilor israeliene din Platoul Golan, parte dintre ele fiind interceptate de sistemul antirachetă. Un purtător de cuvânt ai armatei israeliene a declarat în cursul nopții de miercuri spre joi că rachetele au fost lansate de forțele iraniene Al Quds și că Israelul „consideră atacul iranian drept foarte dur”, cât și varianta promovată de agenția siriană SANA, conform căreia sistemele antirachetă ar fi interceptat miercuri seară rachete lansate de pe teritoriul israelian.

Pe de altă parte Angela Merkel a declarat în cadrul unei ceremonii prilejuită de acordarea unui premiu „Carol cel Mare” pentru „viziunea sa asupra unei noi Europe şi pentru relansarea proiectului european” președintelui francez Emmanuel Macron, ce a avut loc ieri la Aachen, că „timpul în care se putea conta pur și simplu pe S.U.A. s-a încheiat”, adăugând că „Europa trebuie să își ia destinul în propriile mâini, aceasta fiind provocarea noastră pentru viitor”.

 

 

 

Sursa foto: www.radioiasi.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *