Iranul doboară o dronă ”infiltrată” într-o zonă cu importantă activitate petrochimică.

Armata iraniană a doborât vineri, înainte de zori, o dronă ”infiltrată”, în regiunea Bandar-e Mahshahr, un port situat în sud-vestul Iranului la Golful Persic, potrivit presei iraniene, relatează AFP.

IRIBNEWS, agenţia de presă a televiziunii de stat, a difuzat o scurtă înregistrare video, pe care o prezintă drept înregistrarea video a interceptării acestui aparat fără pilot neidentificat, identificat de o baterie iraniană de rachete.

Secvenţa video de şase secunde a fost difizată de IRINN, postul de ştiri în persană al televiziunii de stat, care practic a ignorat această ştire.

DCA a acţionat ”în reacţie la încălcarea spaţiului nistru aerian de către o dronă infiltrată” a anunţat Iribnews, citându-l pe genralul de brigadă Alireza Sabahi Fard, comandantul-şef al Apărării Antiaeriene (DCA).

”Drona a fost doborâtă înainte să atingă instalaţii sensibile,mulţumită marii vigilenţe a sistemului nostru unificat de Apărrare Antiaeriană”, a declarat acest ofiţer.

Potrivit agenţiei de presă Isna, ”Apărarea Antiaeriană a intrat în acţiune (vineri) dimineaţa şi a distrus” aparatul, care zbura ”pe cerul Bandar-e Mahshahr”, în provincia Khuzestan.

Situată în apropiere de Irak, regiunea Bandar-e Mahshahr şi portul învecinat, Bandar Imam Komeini este o importantă zonă de activitate petrochimică.

Tasnim – apropiată ultraconservatorilor şi în general bine informată în probleme de Apărare – a precizat că aparatul a fost doborât cu un sistem de rachete de tip Mersad, în primele ore ale zilei de vineri.

Citându-l pe guvernatorul Khuzestanului Gholamreza Chariati, Tasnim precizează că fragmente din aparat, căzute într-o zonă mlăştinoasă, au fost ”găsite de forţele armate” şi făceau obiectul unei anchete.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *