Ironia vieții: După ce Dragnea a fost fost condamnat și a stat 2 ani la răcoare pentru că folosea angajații de la stat la munca de partid, PSD îi cere președintelui Iohannis să ia măsuri împotriva lui Cîțu prins că făcea fix același lucru

PSD solicită preşedintelui Klaus Iohannis să „îşi întrerupă concediul” pentru a interveni în „scandalul Cîţugate” referitor la utilizarea „ilegală” a resurselor umane şi financiare ale Guvernului în campania electorală a premierului pentru şefia PNL.

„Având în vedere că această acţiune se circumscrie infracţiunii de corupţie prevăzută la art. 13 din Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, lipsa unei reacţii din partea preşedintelui Iohannis, care a girat personal Guvernul Cîţu, îl face complice la această culpă morală şi legală şi îi anulează discursul său anterior prin care condamna public corupţia la nivel înalt”, susţin social-democraţii într-un comunicat de presă transmis joi și citat de Agerpres.

Potrivit PSD, este „evident” că premierul „a cunoscut conţinutul punctajului politic enunţat sub sigla Cancelariei sale şi a aprobat transmiterea către liderii politici ai PNL”.

„Logica elementară spune că, dacă numele premierului şi antetul Guvernului ar fi fost folosite fără ştirea sa în scop politic, reacţia firească ar fi fost de a dispune o acţiune de control intern pentru identificarea şi sancţionarea persoanelor responsabile. De asemenea, postările pe reţelele sociale şi declaraţiile publice ale liderilor PNL menţionaţi în scrisoare au urmat cu acurateţe indicaţiile din documentul transmis de la Guvern, ceea ce confirmă autenticitatea acestuia. Mai mult, chiar dacă documentul nu a fost înregistrat la Registratura Cancelariei Prim-Ministrului, detaliile informatice care se regăsesc în structura fişierului confirmă faptul că a fost transmis de la Guvern, de către un angajat al acestei instituţii care este plătit din bani publici”, explică PSD.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *