ISIS a revendicat atacul soldat cu peste 85 de morţi, la un miting electoral din Pakistan

Gruparea extremistă Stat Islamic a revendicat atacul sinucigaş care a avut loc la un miting electoral din Pakistan, a comunicat agenţia de presă a grupării, Amaq. Cel puţin 85 de persoane şi-au pierdut viaţa și alte 150 rănite în urma exploziei produse la la un miting electoral în sud-vestul Pakistanului, în cel de-al doilea atac produs, vineri, la un astfel de eveniment, au comunicat oficiali pakistanezi, pe fondul tensiunilor legate de revenirea în ţară a fostului premier, Nawaz Sharif, înainte de votul din 25 iulie.

Atentatul a avut loc în oraşul Mastung şi este cel mai grav incident de acest tip din Pakistan din ultimul an. Există temeri că numărul morţilor va creşte.

Printre cei ucişi se află şi candidatul pentru parlamentul provincial, Siraj Raisani. El era candidat din partea partidului Balochistan Awami.

Autorităţile au anunţat că unul dintre candidaţii la alegeri se află printre morţi. Explozia reprezintă cel mai sângeros atac din ultimul an din Pakistan şi este al treilea incident legat de alegeri, din această săptămână

Mai devreme, un atac cu o bombă a ucis patru persoane din echipa de campanie a unui alt candidat din oraşul nordic Bannu. Există temeri că violenţele se vor prelungi înaintea alegerilor de pe 25 iulie.

Marţi, un alt miting electoral a fost ţinta unui atac cu bombă, soldat cu 22 de morţi, în oraşul Peshawar. Talibanii din Pakistan au revendicat atacul.

Separat, fostul prim-ministru, Nawaz Sharif, a fost arestat la întoarcerea din Marea Britanie. Sharif şi fiica sa, Maryam, au fost reţinuţi după ce au aterizat la Lahore, urmând să fie transportaţi în capitala Islamabad, pentru a fi apoi plasaţi într-o închisoare.

Sharif a fost condamnat la 10 ani de închisoare după ce a fost găsit vinovat de corupţie. El îi acuză pe cei aflaţi la putere în Pakistan că au conspirat împotriva sa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *