Israel, alegeri. Benny Gantz și Yair Lapid s-au aliat pentru a-l învinge pe Netanyahu

Cei doi principali contracandidaţi ai premierului israelian Benjamin Netanyahu au anunţat joi că au creat o alianţă în scopul câştigării alegerilor legislative anticipate din 9 aprilie, informează AFP.

Benny Gantz, fost şef al Statului Major al armatei, şi centristul Yair Lapid au informat prin intermediul unor comunicate că formează o listă comună pentru alegeri şi că, în caz de victorie, vor asigura împreună, prin rotaţie, funcţia de premier.

Benny Gantz şi-a înfiinţat recent partidul „Rezistenţă pentru Israel”, clasat în general ca fiind de centru-dreapta. Yair Lapid se află în fruntea partidului centrist Yesh Atid („Există un viitor”), care numără în prezent 11 deputaţi din totalul celor 120 din Parlament.

Potrivit sondajelor, cele două personalităţi politice sunt principalii contracandidaţi ai lui Benjamin Netanyahu, care se află în fruntea sondajelor de opinie în pofida anchetelor pentru corupţie împotriva sa.

Benny Gantz s-a asociat deja fostului ministru al apărării şi şef al Statului Major Moshe Yaalon. Un alt şef al Statului Major, Gabi Ashkenazi, a decis la rândul său să se ralieze „Rezistenţei pentru Israel”, au precizat partidele conduse de Gantz şi de Lapid în comunicate de presă.

Netanyahu şi partidul său Likud sunt daţi favoriţi în sondaje. Cu toate acestea, posibilitatea ca procurorul general să anunţe înainte de 9 aprilie intenţia de a-l inculpa pe premier în mai multe dosare de corupţie apasă asupra campaniei lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *