Jandarmeria Acuză Oamenii Că N-au Îndepărtat Huliganii!

Incredibil, reprezentanţii Jandarmeriei continuă să susţină că au acţionat legal şi corect în Piaţa Victoriei. Maiorul Laurențiu Cazan, comandantul acțiunii jandarmilor în Piața Victoriei, la protestul din 10 august, a declarat, într-un interviu la TVR, că în zonă au fost sute de persoane violente, care acționau în planurile doi-trei, iar de această dată oamenii veniți la protest nu s-au delimitat de ele. Teoretic, în opinia oficialului oamenii care protestau paşnic sunt de vină că n-au eliberat piaţa de huligani. Cazan și-a cerut scuze față de manifestanții pașnici care au avut de suferit în urma intervenției în forță a jandarmilor. „Îmi asum tot ceea s-a întâmplat în Piață”, a mai declarat el el.

Cazan a declarat că persoanele violente nu au venit în grupuri în Piața Victoriei, ci individual, dându-și întâlnire în anumite puncte ale Pieței.

„De data aceasta, chiar dacă am avut un număr mai mare, de ordinul sutelor, de persoane violente, oamenii nu se mai delimitau de ei. Nu am avut de data aceasta un spirit al mulțimii să se delimiteze de astfel de acțiuni”, a precizat comandantul acțiunii.

Întrebat de ce nu s-a intervenit încă din primul moment pentru izolarea persoanelor agresive, Cazan a precizat că la primele incidente care s-au înregistrat în jurul orelor 16.00 în majoritate erau persoane care au participat în Piața Victoriei. „Nu am vrut să creăm tensiune.
El a precizat că în momentul acțiunii în forță „pe zona Ion Mihalache a fost găsit un auto cu sticle incendiare. I-au văzut când se aprovizionau. (…) Probabil că aveam jandarmi incendiați”. Cazan a mai precizat că ordinul de intervenţie s-ar fi dat de către prefectul Capitalei la ora 20.00.

El susţine în continuare că la proteste a venit un procuror militar, deşi acesta a precizat clar că se afla în trecere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *