Jandarmeria București confirmă al doilea  caz de  coronavirus, dar contrazice Parchetul Militar cu privire la primul caz

Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București a fost informată astăzi, 26 martie, că un al doilea angajat al instituției a fost confirmat pozitiv cu COVID – 19.

În urma verificărilor efectuate, jandarmul respectiv a contactat virusul în cadrul familial, de la o rudă.

„Menționăm că, încă de la momentul în care jandarmul a fost considerat suspect de contactarea virusului, s-au dispus toate măsurile

necesare pentru prevenirea răspândirii. Acesta a raportat imediat iar la nivelul unității au fost luate, de urgență, toate măsurile necesare referitoare la izolarea lui și a celor cu care a intrat în contact, conform procedurii anchetei epidemiologice”, precizează DGJMB.

Referitor la primul caz al unui angajat al DGJMB confirmat pozitiv, instituţia precizează că subofițerul a raportat cu celeritate posibila contactare a virusului, încă din primul moment în care a luat cunoștință de acest lucru. „Având în vedere faptul că în spațiul public au fost lansate acuzații la adresa sa, conducerea instituției a decis să informeze unitatea de parchet competentă, pentru lămurirea tuturor aspectelor”, se mai arată în comunicat, cu referire la dosarul  penal deschis  cu privire la primul jandarm infectat cu COVID-19.

Primul jandarm confirmat cu  coronavirus are şi dosar penal, pentru că a ascuns faptul că a avut contact cu o persoană testată pozitiv, anunţă Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.

„La data de 26.03.2020, la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a fost înregistrată o cauză penală, ca urmare a sesizării Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvărşirea infracţiunii de la art. 352 ind. 1 din Codul Penal, constând în posibila omisiune a unui subofiţet jandarm de a divulga unităţii unde îşi desfăşoară activitatea a unor informaţii esenţiale cu privire la intrarea în contact cu o persoană infectată cu o boală infectocotagioasă”, se arată într-un comunicat al Parchetului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *