Joaca cu pensiile românilor a băgat-o pe Dăncilă în ședință
Premierul Viorica Dăncilă are, la această oră, o ședință de urgență cu organizația de pensionari a PSD. Premierul și social – democrații discută despre noua Lege a pensiilor, care încă nu a fost votată.
Mă întâlnesc astăzi cu pensionarii pentru a discuta din punct de vedere politic. Am chemat și ministrul Muncii. Vom discuta și despre aspecte guvernamentale, dar întâlnirea de astăzi este o întâlnire politică”, a declarat premierul.
Întrebată dacă Legea pensiilor se va putea aplica din 2021, Viorica Dăncilă a răspuns: „De ce nu? Vedem, reluăm totul, ne uităm cu atenție pentru a lua cele mai bune decizii”.
Întrevederea va avea loc la sediul PSD din Kiseleff.
Reprezentantul Comisiei Europene, Isabel Grilo, a declarat, vineri, că oficialii europeni sunt îngrijorați de modificările aduse în sistemul de pensii din România, care „au generat devieri și au crescut datoria publică”. Comisia Europeană încurajează evoluția și dezvoltarea Pilonului II de pensii.