Justiția e în mâna penalilor, Predoiu se laudă: În mai puţin de un an de mandat, MJ a atins toate obiectivele de etapă pe care şi le-a asumat
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, afirmă, referitor la contribuţia ministerului la un an de guvernare, că ”în mai puţin de un an de mandat, MJ a atins toate obiectivele de etapă pe care şi le-a asumat în cadrul Programului de Guvernare, MCV sau PNRR, în limitele competenţelor sale legale”.
Cătălin Predoiu arată, într-un comunicat de presă, că la începutul acestui an, ”agenda Justiţie era blocată, existau întârzieri majore în ceea ce priveşte respectarea angajamentelor luate în cadrul MCV şi PNRR, iar punctele de vedere din interiorul sistemului de justiţie şi din Parlament, pe subiectele fierbinţi – desfiinţarea SIIJ, Legile Justiţiei erau, aparent, ireconciliabile”.
”În ciuda acestui fapt, în mai puţin de un an de mandat, MJ a atins toate obiectivele de etapă pe care şi le-a asumat în cadrul Programului de Guvernare, MCV sau PNRR, în limitele competenţelor sale legale”, afirmă ministrul Justiţiei.
Astfel, Raportul privind România din cadrul MCV, prezentat recent de Comisia Europeană, constată, în premieră, îndeplinirea recomandărilor şi a obiectivelor Mecanismului.
”Acest lucru confirmă că integrarea României în UE este desăvârşită din perspectiva sistemului judiciar, acesta poate fi considerat acum şi formal în standardele europene, iar pe de altă parte, puterea judecătorească are independenţa şi libertatea faţă de orice factor politic, principiul separării puterilor fiind respectat”, arată el.