Justiția nababă a mai rezolvat un caz: L-a lăsat liber pe golanul cu BMW care a distrus o mașină în trafic cu bâta!

Bărbatul care a atacat un șofer cu o crosă de golf a fost plasat sub control judiciar. Incidentul s-a produs duminică pe o stradă din București, iar agresorul a fost identificat marți. Polițiștii o caută și pe însoțitoarea agresorului.

Procurorii au decis miercuri să-l plaseze sub control judiciar pentru 60 de zile pe bărbatul care duminică a atacat un șofer cu o crosă de golf.

Bărbatul de 30 de ani a fost identificat marți și inițial a fost reținut. Agresorul este cercetat pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, distrugere şi lovire sau alte violenţe.

În paralel, polițiștii o caută pe însoțitoarea bărbatului. Aceasta a lovit cu piciorul mașina victimei și apoi a scos din mașină un obiect ascuțit.

Polițiștii au identificat și victima agresiunii. Este un bărbat de 35 de ani care a fost audiat şi a depus o plângere penală.

Incidentul a avut loc duminică, în mijlocul unei străzi din București. Agresorii, un bărbat și o femeie, au lovit mașina cu picioarele și cu o crosă de golf, fără ca victima aflată la volan să reacționeze. Scenele violente au fost filmate de alt șofer.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *