Justiţia penalilor: Fostul ministru Mihnea Costoiu a scăpat de dosarul penal! Faptele s-au prescris

Un complet de cinci judecători al ICCJ a stabilit, în opinie majoritară, încetarea procesului penal pentru fapte de abuz în serviciu a ex-demnitarului de la MEN, actual rector al Universității Politehnica București, Mihnea Costoiu, urmare deciziei Curții Constituționale privind termenele de prescripție, după ce în faza de fond a procesului acesta a fost găsit vinovat și condamnat la o pedeapsă cu suspendare.

Decizia de luni a ICCJ nu echivalează cu o achitarea în baza literei a, respectiv că fapta nu există. Concret, judecătorii au stabilit doar că nu pot stabilio condamnare pentru fapta pentru care Curtea Constituțională a stabilit prin decizia sa că nu mai are acoperire temporală.

Astfel, judecătorii au stabilit desființarea înscrisurilor ocazionate de fapta de mare corupție a fostului demnitar și menținerea sechestrelor pe aproape 268.000 de euro.

Anul trecut, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe Mihnea Costoiu la 3 ani închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, într-un dosar cu prejudiciu de 10 milioane euro legat de închirierea bazei sportive „Cutezătorii” către fostul tenismen Dinu Pescariu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *