Justiția penalilor: Udrea este liberă să fugă din țară cu voie de la Curtea de Apel București

Curtea de Apel București a respins vineri cererea DNA de plasare sub control judiciar a Elenei Udrea, astfel că aceasta este liberă să plece din țară. Fostul ministru a susținut, în sala de judecată, că nu vrea să părăsească România, aşa cum spune DNA, motivând că, la câte procese sunt pe numele său, nu are niciun motiv să plece din ţară, pentru „că statul român te aduce de oriunde”. Reamintim că Elena Udrea a fost condamnată în prima instanță la 8 ani de închisoare în dosarul privind finanţarea campaniei electorale din 2009.

„În baza art. 399 alin. (10) rap. la art. 214 C.proc.pen. respinge propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie de luare a măsurii controlului judiciar faţă de inculpata Udrea Elena Gabriela”, este decizia instanţei.

Hotărârea Curții de Apel București nu este definitivă.

Fostul ministru Elena Udrea a susținut, în sala de judecată, că nu vrea să părăsească România, aşa cum spune DNA, motivând că, la câte procese sunt pe numele său, nu are niciun motiv să plece din ţară, pentru „că statul român te aduce de oriunde”.

La începutul procesului, Udrea a încercat să scape de judecătoarea Claudia Jderu, cea care de altfel a şi condamnat-o, dar care a judecat şi cererea DNA de impunere a controlului judiciar, prin formularea unei cereri de recuzare, scrie Agerpres. Judecătoarea Claudia Jderu a decis că se pot face dezbateri, chiar şi în condiţiile unei cereri de recuzare, Elena Udrea dând o amplă declaraţie în sala de judecată.

În esenţă, procurorul de şedinţă a argumentat că este nevoie ca Elena Udrea să fie plasată sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi ţara, având în vedere declaraţiile publice ale acesteia cu privire la condamnare, care, în opinia DNA, arată un dispreţ faţă de supremaţia dreptului şi, indirect, intenţia de a se sustrage procesului penal.

În replică, Udrea spune că era important să îşi expună punctul de vedere, amintind că şi Laura Kovesi a făcut declaraţii publice atunci când procurorii au cerut ca fosta şefă a DNA să fie pusă sub control judiciar.

Mai mult, Udrea consideră că îndepărtarea sa de lângă copil, pe o perioadă de opt ani, ar produce efecte mai grave pentru societate, decât eventualele fapte de care este acuzată, respectiv de susţinere a unui referendum de acum 12 ani.

„Opinia publică influenţează modul de soluţionare a dosarelor. Cred că aceste poziţii publice nu sunt de natură să influenţeze negativ buna desfăşurare a acestui proces, deoarece prima instanţă se pronunţase deja şi a motivat-o. Există o hotărâre a CEDO din 2015 în care se menţionează că este dreptul avocatului şi al părţii să îşi expună public punctul de vedere cu privire la soluţiile din cauză. De asemenea, există cauza Kovesi la ICCJ, care viza controlul judiciar faţă de Laura Kovesi, dosar în care Instanţa supremă a dispus revocarea măsurii controlului judiciar, deoarece doamna Kovesi era liberă să îşi exprime public poziţia cu privire la acuzaţiile care i se aduceau (…). Am avut această poziţie întrucât hotărârea de condamnare este una inumană şi nedreaptă, în condiţiile în care mi s-a aplicat o pedeapsă de 8 ani, iar limitele erau de la 3 la 12 ani. Chiar şi în condiţiile în care aş fi găsită vinovată de acele fapte, îndepărtarea mea, femeie, mamă a unui copil de 2 ani, din societate şi din viaţa copilului meu, pentru o perioadă atât de mare, ar produce efecte mai grave pentru societate decât eventualele fapte de susţinere a unui referendum din urmă cu 12 ani”, a spus Udrea, citată de Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *