Klaus Iohannis a fost externat!
Președintele Klaus Iohannis a fost externat astăzi, la ora 10.00, de la Spitalul Militar, unde a fost internat în cursul zilei de ieri pentru o intervenție minim invazivă artroscopică la umărul stâng. Starea de sănătate a președintelui este bună.
„Intervenția a decurs fără probleme. Pacientul urmează tratament antialgic, antiinflamator și antibioterapie cu spectru larg, începând, încă din această seară, în post-operator, procedurile de recuperare fizică, conform protocolului aplicat în cazul unui astfel de tratament chirurgical.”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Spitalul Militar ieri seară.
Klaus Iohannis a fost supus anterior aceleași proceduri minim invazive artroscopice și pentru tratamentul afecțiunilor suferite la nivelul articulației umărului drept.