Kovesi Află Astăzi Dacă Va fi Sancționată
Fosta șefă a DNA Laura Codruța Kovesi ar putea afla astăzi dacă va fi sancționată de CSM ca urmare a raportului întocmit de Inspecția Judiciară prin care aceasta ar fi încălcat Codul Deontologic în momentul în care a refuzat să se prezinte la Parlament pentru a da explicații cu privire la presupuse vizite în casa unui politician înainte de alegerile prezidențiale din anul 2009.
Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a amânat pentru astăzi o decizie.
Conform Inspecției Judicare, acţiunea disciplinară a fost exercitată pentru manifestări care aduc atingere onoarei profesionale şi prestigiului Justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu, şi nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale, abateri disciplinare prevăzute de articolul 99 literele a) şi ş) din Legea 303/2004. Inspecția Judiciară a taxat și poziția publice exprimată de Kovesi după decizia Curții Constituționale care recomanda prezența sa la Comisia Parlamentară.
Laura Codruța Kovesi a fost revocată din funcție pe 9 iulie, iar în aceste zile se desfășoară procedura de numire a altui procuror șef la DNA.