Kovesi, atac la CCR: Doresc stoparea ÎNGENUNCHERII procurorilor!

Laura Codruţa Kovesi a oferit lămuriri, astăzi, după ce în decembrie anul trecut a atacat la CEDO decizia de revocare din funcţia de şef al DNA. Fosta şefă de la DNA a dat declarații când a venit la serviciu în această dimineață.

„Nu e vorba de bani, nu am cerut asta pentru obţinerea unor despăgubiri. E o chestie de principiu. Am solicitat CEDO să constate că mi-au fost încălcate, în această procedură de revocare, anumite drepturi fundamentale, cum sunt dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, dreptul la un recurs efectiv. Într-o procedură în care eu nu eram parte, nu am fost citată şi nu am avut dreptul să îmi fac apărarea, mi s-a aplicat o sancţiune a revocării de către CCR, cu toate că în legea CCR această atribuţie de revocare sau de sancţionare a procurorilor cu funcţii de conducere nu este prevăzută. E o chestiune de principiu. Mai mult, a fost o decizie definitivă, ea nu poate fi atacată. Doresc stoparea îngenuncherii procurorilor, în acest moment decizia poate fi invocată ca precedent pentru revocarea oricărui procuror care deţine o funcţie de conducere. Prin aceste atacuri se încearcă stoparea independenţei procurorilor şi înlăturarea celor care doresc să continue lupta anticorupţie. Prin această acţiune nu doresc repunerea pe funcţie, nici nu e posibil acest lucru”, a precizat Laura Codruţa Kovesi.

Laura Codruța Kovesi a tacat revocarea sa la CEDO, după ce obligat de CCR, în iulie anul trecut, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul prin care aceasta și-a pierdut funcția.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *