Kovesi contestă CONTROLUL JUDICIAR. Ce planuri are procuroarea lui Toader dacă fosta șefă a DNA câștigă în instanță
Instanţa Supremă judecă, astăzi, contestaţia Laurei Codruţa Kovesi la măsura controlului judiciar dispusă de Secţia de Investigare a Infracţiunilor în Justiţie împotriva sa. Judecător de caz este Francisca Vasile, un magistrat cunoscut drept foarte vertical, fapt ce o cam scoate din minți pe Adina Florea, procurorul care a dispus măsura preventivă, și cea pe care ministrul Justiției, Tudorel Toader, o vrea musai la șefia DNA. Conform unor surse judiciare, în cazul în care astăzi Kovesi scapă în instanță de controlul judiciar, Florea are pregătit planul B. Astfel, ea intenționează să instituie o nouă măsură a controlului judiciar pe numele lui Kovesi în dosarul în care este acuzată de constituire de grup infracțional în legătură cu presupuse abuzuri comise la DNA Ploiești în perioada în care conducea Direcția.
Laurei Codruța Kovesi i-au fost deschise două dosare de către procurorii acestei structuri, cel referitor la aducerea în ţară a lui Nicolae Popa şi cel privindu-i pe procurorii DNA Ploieşti. Prin ordonanţa SIIJ din data de 28 martie 2019 s-a dispus aplicarea măsurii preventive a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 zile. Printre interdicții este cea de a părăsi țara, dar și cea de a mai profesa la Parchetul General.