La ei nu e cu mici şi bere? În Macedonia, cine sprijină aderarea la UE va primi… roşii
Dacă la noi toate mitingurile pre şi post electorale au ca laitmotiv micii şi berea, iată ca la alţii se merge pe mâncare ceva mai sănătoasă. Este mult spus mită, însă şeful diplomaţiei macedonene, Nikola Dimitrov, promite câte o porţie de roşii proaspete şi gustoase pentru toţi cei care vor sprijini intrarea ţării sale în UE. Potrivit euronews.com, el a făcut aceste afirmaţii cu doar două zile înainte de Consiliul Afacerilor Generale de marţi, în care se vor purta discuţii inclusiv pe tema extinderii Uniunii Europene. Se pare că strategia lui Dimitrov este şi de a promova culturile de roşii din ţara sa, drept cele mai bune şi gustoase, dar şi de a-i stimula, astfel, pe susţinătorii aderării la UE. Şi într-un mesaj postat pe Twitter, ministrul de Externe macedonean promite să trimită un pachet cu roşii oricărui susţinător al negocierilor de aderare a ţării sale la UE.