Lacul IOR  este  roșu și nicio autoritate nu poate explica de ce. Apele Române spun că totul este în  regulă, iar Garda de  Mediu încă mai investighează

 

Din păcate cei de la Garda de Mediu nu au răspuns clar pentru situaţia de aici din Parcul Alexandru Ioan Cuza din Capitală.

Vorbim de lacul de agrement întins pe aproximativ 50 de hectare şi care e roşu de vreo trei săptămâni. 

Cei de la Garda de Mediu spun că au prelevat probe deja, au identificat un posibil poluator, dar nu ştiu exact sursa poluării.

Este un lac care nu comunică cu alte surse de apă dimprejur, prin urmare a trebuit ca cineva să fi deversat aici anumite substanţe.

Cel mai probabil acest control va fi încheiat săptămâna viitoare când vom afla şi rezultatele şi cel mai probabil şi amenzi date de Garda de Mediu.

Pe de altă parte, cei de la Apele Române au făcut o analiză chimică a apei din lac şi nu au descoperit nimic suspect.

Indicatorii de calitate a apelor fizico-chimici şi biologici se situează în jurul valorilor normale în cazul lacului IOR, Primăria Sectorului 3 urmând să continue monitorizarea, atât din punct de vedere bacteriologic, cât şi al faunei acvatice, potrivit reprezentanţilor Administraţiei Naţionale „Apele Române”, potrivit agerpres.ro.

„Din analizele preliminare efectuate la apa lacului IOR de către laboratorul nostru, indicatorii de calitate a apelor fizico-chimici şi biologici se situează în jurul valorilor normale. Aceste analize au fost efectuate în cadrul unui control coordonat de către Garda Naţională de Mediu cu privire la modificarea culorii apei lacului.

Nu există mortalitate piscicolă. Lacul IOR se află în administrarea Primăriei Sectorului 3 căreia i s-a solicitat să continue monitorizarea calităţii apei, atât din punct de vedere bacteriologic, cât şi al faunei acvatice”, precizează reprezentanţii ANAR pe pagina de Facebook a instituţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *