Lăsați fără păduri de vikingi, islandezii s-au apucat de reîmpădurit

Înainte de a fi colonizat de vikingi, teritoriul Islandei era acoperit cu păduri vaste care ofereau protecţie împotriva intemperiilor, însă acestea au fost puse la pământ de războinicii redutabili, motiv pentru care insula depune în prezent eforturi pentru reîmpădurire, în numele biodiversităţii şi al climei, relatează AFP .

Islanda este considerată ţara cu cea mai mică suprafaţă împădurită din Europa. Pădurile reprezintă un procent de doar 0,5% din teritoriul Islandei, potrivit unui raport publicat în 2015 de Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO).

Veniţi pe apă din Norvegia, vikingii au cucerit acest teritoriu nelocuit din Atlanticul de Nord la sfârşitul secolului al IX-lea, pe atunci acoperit în special de păduri de mesteacăn, care reprezentau peste un sfert din suprafaţa insulei, în special în zonele de coastă.

Însă, în decurs de un secol, coloniştii au transformat pădurile în păşuni, iar lemnul în case. „Am pierdut 97% din pădurea originală”, a declarat Adalsteinn Sigurgeirsson, director adjunct al serviciului forestier islandez.

Un masacru la care s-a adăugat efectul climei aspre şi a activităţii vulcanice care expune periodic solul la cenuşă, lavă şi gaze.

Lipsa copacilor accentuează riscul de eroziune şi împiedică acumularea apei, ceea ce grăbeşte fenomenul de deşertificare în ciuda eforturilor autorităţilor.

După anii ’50 şi mai ales după anii ’90, peisajul golaş din Islanda şi-a recuperat o parte din vegetaţia iniţială datorită unui plan ambiţios de reîmpădurire. Printre zonele vizate se numără şi Hafnarsandur (sud-vest), o vastă întindere de 6.000 de hectare acoperită cu nisip negru şi bazalt.

În ciuda faptului că mesteacănul este nativ, eforturile de reîmpădurire se concentrează adesea asupra altor specii de copaci.

Problema cu mesteacănul, a explicat Adalsteinn Sigurgeirsson, director adjunct al serviciului forestier, este că nu e o „specie productivă”.

„Aşadar, dacă există alte obiective, cum ar fi captarea rapidă a carbonului sau producerea lemnului… este nevoie de mai multă varietate în afară de monoculturile unei specii indigene”, a spus el.

Zeci de pepiniere au fost înfiinţate în întreaga ţară pentru a facilita eforturile de reîmpădurire.

La Kvistar, la aproximativ 100 de kilometri de Reykjavik, în fiecare an sunt produşi până la 900.000 de pini şi plopi. „Aceştia provin din Alaska, dar acum avem copaci de 30, 40, 50 de ani care ne dau seminţe, aşa că le colectăm şi le folosim pentru producţia de puieţi”, a declarat pentru AFP Holmfridur Geirsdottir, specialist în horticultură şi proprietarul unei sere. Copacii tineri sunt cultivaţi în interior timp de trei luni înainte de a fi mutaţi afară.

Însă, deoarece solul islandez are un nivel scăzut de azot, procesul de dezvoltare este lent, iar rata medie de creştere este de aproximativ 10% în comparaţie cu cea din pădurea tropicală amazoniană. În mod paradoxal, schimbările climatice ajută la dezvoltarea ritmului de creştere a copacilor din Islanda.

„Temperaturile scăzute şi răcoarea din timpul verii au împiedicat creşterea pădurilor de aici, însă observăm schimbări în acest sens ca urmare a schimbărilor climatice”, a declarat Sigurgeirsson. Începând din anul 2015, între trei şi patru milioane de copaci au fost plantaţi în Islanda, echivalentul a aproximativ 1.000 de hectare.

Aceasta, însă, este doar o picătură într-un ocean, comparativ cu cele şase până la şapte milioane de hectare împădurite în China în aceeaşi perioadă, notează AFP.