Laura Codruța Kovesi, preferată de Parlamentul European pentru postul de procuror-şef european

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmemans, a declarat, miercuri, că Laura Kovesi este candidata preferată de Parlamentul European pentru a fi primul procuror-şef european, precizând că e important ca aceasta să rămână candidată, iar astfel instituţiile europene să poată lua o decizie.

„Comisia a fost cât se poate de clară: Kovesi este candidata preferată de Parlamentul European pentru a fi primul procuror european. Am avut ocazia să lucrez cu Kovesi timp de mai mulţi ani, ştiu că este o juristă de foarte bună calitate, pe care o admir pentru curaj. În ceea ce priveşte Comisia, e important ca ea să poată fi candidat astfel încât instituţiile europene să poată lua o decizie. Mi-am exprimat foarte clar această poziţie şi în discuţiile cu autorităţile române”, a declarat prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.

Pe 27 martie a avut loc a doua rundă negocieri între Parlamentul European şi Consiliul UE pentru desemnarea procurorului-şef european, funcţie pentru care candidează şi Laura Codruţa Kovesi, care însă nu s-a finalizat cu o concluzie.

Mai urmează două runde de negocieri între echipa PE şi Consiliu, pe 4 şi 10 aprilie.

Între timp, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vor judeca, miercuri, contestaţia Laurei Codruţa Kovesi împotriva controlului judiciar pentru 60 de zile dispus de către procurorii Secţiei de anchetare a magistraţilor. Laura Codruţa Kovesi a fost plasată sub control judiciar de Secţia de anchetare a magistraţilor în dosarul în care are calitatea de inculpat, privind expatrierea din Indonezia a lui Nicolae Popa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.