Colegiul Medicilor Veterinari îi dă replica lui Daea: ‘Nu există în nicio ţară din lume medici veterinari specialişti în pesta porcină africană’

Colegiul Medicilor Veterinari din România a luat atitudine și a decis să-i dea replica ministrului Agriculturii, Petre Daea,  care a declarat că România nu poate face față epidemiei de pestă porcină pentru că ”în România nu există specialişti şi facultăţi care să pregătească specialişti în pesta porcină africană”, precizează stiripesurse.ro.

”Nu exista în nicio ţară din lume medici veterinari specialişti în pesta porcină africană, cum nu există niciun medic veterinar specialist într-o anumită boală. Medicii veterinari sunt absolvenţi care au competenţe dobândite în urma studiilor pentru examinarea animalelor, pentru diagnosticarea unei boli pe baza semnelor clinice, a leziunilor anatomopatologice, a rezultatelor examenelor specifice de laborator.

Totodată, medicii veterinari au competenţe dobândite pentru prevenirea, controlul şi combaterea bolilor, inclusiv pentru pesta porcină africană.

Profesia de medic veterinar este una dintre cele şapte profesii reglementate sectorial la nivel european, lista disciplinelor minime obligatorii pe durata studiilor şi competenţele dobândite de către absolvenţi fiind identice în toate ţările membre ale Uniunii Europene.

 

Suspiciunea de pestă porcină africană în România s-a bazat pe semnele clinice identificate de către medicii veterinari de liberă practică la animalele bolnave sau pe baza leziunilor din rinichi, identificate de către medicul veterinar oficial din abator şi confirmate de către medicii veterinari oficiali din laboratoare.

În toate cele trei situaţii medicii veterinari români au dovedit că deţin cunoştinţele necesare şi solide pentru a suspiciona şi diagnostica pesta porcină africană şi pentru acest lucru Colegiul Medicilor Veterinari îi felicită. Acest lucru se datorează pregătirii adecvate pe durata studiilor universitare cât şi pregătirii profesionale continue, după absolvire.

 

După diagnosticarea pestei porcine africane trebuie aplicate şi respectate măsurile de combatere, care sunt precizate clar în actele normative ce au transpus legislaţia europeană în legislaţia naţională. Există un plan de contingenţă, un manual operaţional. Hotărârea Guvernului nr. 830/2016, Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 99/2006, care trebuie să fie aplicate întocmai.

Acelaşi lucru este valabil pentru orice ţara membră a Uniunii Europene.Virusul pestei porcine africane din România nu este un „balaur cu şapte capete”, diferit de cel prezent în restul ţărilor europene în care boala este prezentă.

Prin urmare, afirmaţia că „în România nu există specialişti şi facultăţi care să pregătească specialişti în pesta porcină africană ” este una jignitoare, care pune la îndoială competenţa medicilor veterinari români şi a calităţii învăţământului universitar medical veterinar din România, drept pentru care solicităm să fie cerute scuze public întregului corp profesional medical veterinar din România.

Medicii veterinari străini invitaţi (din Italia, Lituania, Danemarca şi Spania) în România de către autorităţile române, sunt medici veterinari care au avut experienţă în combaterea pestei porcine africane ca urmare a evoluţiei bolii în ţările lor. Aceşti medici veterinari au recomandat aceleaşi măsuri care sunt menţionate în prevederile legislative din România. Toţi aceşti medici veterinari au recomandat să se respecte legislaţia europeană specifică pentru pesta porcină africană şi strategia UE privind aceasta boală. România are medici veterinari profesionişti, capabili să gestioneze corect pesta porcină africană în condiţiile în care sunt lăsaţi să îşi exercite corect profesia, iar promovarea în funcţiile de conducere să fie realizată exclusiv pe criterii de competenţe profesionale”, essste mesajul transmis de Viorel Andronie, președinte al Colegiului Medicilor Veterinari din România.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *