Liberalii din București se încaieră, înainte de alegerile de sâmbătă: Ciucu o acuză pe Violeta Alexandru de minciună
Liberalii din Bucureşti se pregătesc să-şi aleagă, sâmbătă, conducerea, iar echipele candidaţilor s-au reunit pentru a stabili detaliile. Ciprian Ciucu, susţinut de Florin Cîţu, acuză echipa Violetei Alexandru de minciună şi anunţă că nu are oameni în comitetul de organizare. La rândul său, Violeta Alexandru, susţinută de Ludovic Orban, precizează că ”soluţia plecării de la discuţii nu este o opţiune”. ”Este datoria mea de Preşedinte al PNL Bucureşti să veghez la corectitudinea exprimării votului”, afirmă Violeta Alexandru.
”Aşa ceva nu credeam să trăiesc din partea colegilor mei, să îmi facă aşa ceva oamenii cu care în ultimii doi ani m-am însoţit, proprii mei colegi, chiar Violeta. Astăzi ne-am întâlnit ca între oameni civilizaţi să discutăm şi să convenim cum organizăm alegerile de sâmbătă. Am fost efectiv urât surprins ca, în timp ce discutam, înainte sa fi convenit toate detaliile, deşi discuţia nu se finalizase, să primesc telefoane de la presă pentru a răspunde la acuzaţiile cum că eu as vrea să „controlez” voturile, deşi ni se făcuseră fel şi fel de propuneri aberante cum ar fi să se voteze în cabine de vot deschise fără să se respecte confidenţialitatea votului şi altele (…) Ei publicaseră, în timp ce discutam, un articol mincinos într-o publicaţie on-line în care au cont direct cu username şi parolă, (deci fără să treacă prin filtrul redacţiei) au trimis repede (tot în timpul discutiilor!!!) articolul (care reflecta clar discuţiile noastre, dar fals) la presă şi pe grupurile lor de whatsapp. Eu nu m-am mai întâlnit cu astfel de practici. Eu nu aşa fac politică. Ce fel de oameni sunt aceia care fac publice discuţiile private dar pe invers”, a scris, joi seară, pe Facebook, Ciprian Ciucu.
Acesta a anunţat că echipa sa s-a retras de la discuţii.
”În faţa acestui gest urât ne-am retras din discuţii cu privire la organizare, pâna la momentul în care vom primi scuze pentru ceea ce s-a întâmplat. În acest moment echipa mea nu are oameni în comitetul de organizare, în comisia de numărare a voturilor şi nimic nu a fost agreeat, fiindu-ne impuse exclusiv regulile decise unilateral de către contracandidaţii noştri. Nu-i nimic, am câştigat şi alte alegeri în care adversarii au jucat murdar şi i-am învins la diferenţe pe care nu le credeau posibile. Pentru că eu intru în competiţie curat şi validat de luptele mult mai grele pe care le-am câştigat”, a mai scris Ciucu.
Ciucu este susţinut în alegeri de premierul Florin Cîţu.
La rândul său, preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, care candidează pentru un nou mandat, a afirmat că îşi doreşte ca alegerile să fie ”un model de bună organizare pentru congresul din toamnă”.
”Este cea mai mare organizaţie a PNL. Este datoria mea de Preşedinte al PNL Bucureşti să veghez la corectitudinea exprimării votului la alegerile de sâmbătă”, a scris Violeta Alecandru pe facebook.
Aceasta anunţă că a propus:
”1. Vot în ordine alfabetică la nivelul tuturor delegaţilor PNL Bucureşti aşa cum s-a întâmplat în toate filialele judeţene. PNL Bucureşti este o singură organizaţie. Nu sunt alegeri pentru un sector, sunt pentru organizaţia PNL Bucureşti. Indiferent de sectorul din care fac parte, oamenii vor veni să voteze civilizat, fără aglomeraţie, în ordine alfabetică.
2. Votul fiind secret, el nu poate fi transmis către alte persoane. Prin urmare, orice tentativă de utilizare a telefonului sau a altor dispozitive în acest scop trebuie să fie descurajată.
3. Pentru asigurarea secretului votului am propus ca buletinele de vot să fie introduse în plicuri la părăsirea cabinei de vot. Votanţii se vor deplasa exclusiv către urna de vot. Nu în altă parte.
4. Măsuri stricte de protecţie în condiţii de pandemie, asigurând distanţarea între persoanele care îşi exercită dreptul de vot.
Sunt deschisă discuţiilor în continuare. Soluţia plecării de la discuţii nu este o opţiune”, a mai scris Violeta Alexandru.
Aceasta a precizat că ”libertatea exprimării votului este esenţială”.
”Nu este în regulă nici să ne victimizăm, nici să ne atacăm, nici să aruncăm suspiciuni asupra vreunui coleg de partid. În ceea ce mă priveşte, am o singură abordare: tot respectul meu pentru fiecare coleg din partid. Ne vedem sâmbătă la cele mai corecte alegeri”, a închiat liderul PNL Bucureşti.
Violeta Alexandru este susţinută de Ludovic Orban.