Liberalii îi cer lui Ciorbea să sesizeze CCR. Vezi de ce

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, și președintele Comisiei juridice a PNL București, Cristian Băcanu, vor depune vineri, 4 ianuarie., la ora 12.00, la sediul instituției Avocatului Poporului, solicitarea de sesizare a Curții Constituționale asupra OUG 114/2018, adresată de președintele PNL, Ludovic Orban.
Liberalii nu sunt de acord cu prevederile din OUG în care e cuprinsă și celebra ”taxă pe lăcomie”, pentru bănci. Potrivit actualului cadru constituțional, Avocatul Poporului, respectiv Victor Ciorbea, este singura instituție care se poate adresa Curții Constituționale, în cazul ordonanțelor de urgență, pentru a verifica conformitatea acestora cu legea fundamentală.