Liderii statelor G20 au făcut tradiţionala ”fotografie de familie” cu medici şi alţi salariaţi din sistemul medical

Şefii de stat şi de guvern ai statelor G20 au făcut sâmbătă, în deschiderea summitului, o „fotografie de familie” la care au participat angajaţi din domeniul sanitar care s-au aflat în prima linie a luptei împotriva pandemiei de coronavirus, relatează dpa.

Liderii G20 iau parte la tradiţionala „fotografie de familie” la începutul summitului lor anual. Însă în acest an medicii, infirmierele şi paramedicii li s-au alăturat pe podium, în timp ce politicienii i-au aplaudat.

Angajaţii din domeniul medical, dintre care unii au purtat halate de laborator iar alţii uniformele reflectorizante ale paramedicilor, au stat alături de liderii celor mai puternice 20 de economii ale lumii.

Cancelarul german la final de mandat, Angela Merkel, a discutat pentru scurt timp cu doi medici alături de care a făcut fotografia de familie, notează dpa.

Italia, gazda din acest an a summitului G20, a fost una dintre ţările europene cel mai puternic lovite de pandemie anul trecut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *